„Un om avea doi fii. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame! Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta; Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui; Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim; Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat."
(Luca 15, 11-32)Şi i-a spus tânărul tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere!. În Pilda fiului risipitor (rătăcitor) este conţinută cea mai ziditoare lecţie pentru tineri.
Într-adevăr, în fiul risipitor vedem întregul tablou al tinereţii uşuratice: superficialitatea, neseriozitatea, patima independenţei într-un cuvânt, tot ce caracterizează cea mai mare parte a tinerilor. Fiul cel mic a crescut în casa părintească. Ajungând la anii tinereţii, şi-a închipuit că deja casa părintească era prea strâmtă pentru el. I se părea neplăcut să trăiască sub conducerea tatălui şi sub supravegherea mamei, dorea să-şi imite colegii, care se dedau gălăgioaselor plăceri ale lumii.
Sunt moştenitorul unei mari averi cugeta el. N-ar fi mai bine dacă mi-aş primi chiar acum partea cuvenită? Voi putea să-mi chivernisesc bogăţia altfel decât o face tatăl meu. Şi uşuraticul tânăr se lăsă amăgit de strălucirea înşelătoare a plăcerilor lumii şi hotărî să arunce de pe umerii săi jugul ascultării şi să plece din casa părintească.
Oare nu sunt similare imboldurile care îi fac pe mulţi şi astăzi să părăsească, dacă nu casa părinţilor pământeşti, atunci casa Tatălui Ceresc, adică să iasă de sub ascultarea Bisericii?
Minţilor necoapte, jugul lui Hristos li se pare greu şi poruncile Lui, anevoioase. Ei cred că nu există vreo nevoie anume ca să asculte ceea ce ne porunceşte Dumnezeu şi Sfânta Sa Biserică. Putem sluji lui Dumnezeu li se pare lor fără a refuza să slujim lumii. Suntem destul de puternici spun ei ca să rezistăm tentaţiilor pierzătoare şi ispitelor. Putem şi singuri să rămânem fermi în adevăr şi în învăţătura cea sănătoasă. Daţi-ne să ne desăvârşim gândirea cu informaţii multilaterale! Daţi-ne posibilitatea să ne întărim singuri voinţa în mijlocul ispitelor şi al tentaţiilor! Şi fie ca simţurile noastre să se convingă prin experienţă nemijlocită de hidoşenia păcatului!. Cu ce sunt mai bune aceste dorinţe decât cererea necugetată pe care i-a făcut-o fiul cel mic tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere?
Şi iată că fiul cel uşuratic încetează să mai asculte de legile şi de sfaturile Sfintei Biserici, încetează să mai studieze cuvântul lui Dumnezeu şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, ci îşi pleacă urechea la teoriile mincinoase ale falşilor învăţători şi îşi omoară cu astfel de ocupaţii cele mai bune ceasuri ale vieţii, începe să vină mai rar la dumnezeiasca biserică sau stă neatent, împrăştiat în biserică. Nu găseşte posibilitatea să se ocupe cum se cuvine cu lucruri evlavioase şi să se exerseze în fapte bune, întrucât cea mai mare parte a timpului o foloseşte ca să meargă la spectacole, la petreceri publice şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, cu fiecare zi se dedă tot mai mult lumii şi, în sfârşit, pleacă în ţara îndepărtată.
Unde se ajunge după o asemenea îndepărtare de Sfânta Biserică? Tot acolo unde l-a adus pe fiul risipitor plecarea din casa părintească. Tinerii uşuratici îşi consumă foarte repede minunatele lor puteri şi capacităţi sufleteşti şi trupeşti şi distrug tot ce făcuseră bun mai înainte pentru vremea veşniciei. Iar între timp vine o foamete mare în ţara aceea, apare pustiirea lăuntrică şi nemulţumirea urmări inevitabile ale plăcerilor zgomotoase; apare setea de desfătări, care se întăreşte şi mai mult prin satisfacerea patimilor păcătoase şi devine, în sfârşit, de nepotolit. Şi cât de adesea se întâmplă că nefericitul petrecăreţ recurge, pentru satisfacerea patimilor sale, la îndeletniciri josnice şi ruşinoase, care nu-l fac să-şi vină în fire, ca fiul risipitor, şi nu-l întorc pe calea mântuirii, ci îi desăvârşesc pieirea, cea vremelnică şi cea veşnică!
Sf. Ioan Maximovici
Predici şi Îndrumări Duhovniceşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu