Cinstirea eroilor a fost si este o datorie de onoare a noastra, a celor ce am beneficiat de pe urma jertfei acestora. Monumente, placi comemorative, decoratii si carti document stau ca marturie a omagiului adus aparatorilor tarii si a celor care au luptat pentru valorile supreme ale poporului si statului nostru.
Acum cateva zile, un tramvai din Iasi a zdrobit un autoturism in care se afla un gardian(acum ii zice agent de penitenciar) si o asistenta medicala. Gardianul a decedat pe loc. Imediat purtatoarea de cuvant a penitenciarului Iasi a anuntat inaintarea acestuia in grad post mortem. Am toata compasiunea pentru familia celui decedat in accident, dar pur si simplu nu pot intelege promovarea care s-a facut. Nici onorurile militare de la inmormantarea acestuia. "Lupta" cu tramvaiul nici nu a existat, a fost pur si simplu un accident nefericit. Daca in pamantul tarii zac sute de mii de eroi care nu au avut parte de onoruri militare si care nu au fost inaintati in grad, cu atat mai stupid mi se pare actul acesta .
3 comentarii:
Acesta e numai un punct de vedere. Adevărul unei atari împrejurări e mai alambicat ceva, să nu spun mai complex. Sînt cîteva raţiuni, nu una, care motivează sau care explică gestul avansării în grad, post-mortem.
În primul rînd, trebuie să avem în vedere că în branşa militară sînt reguli, proceduri, cutume, desigur şi legi şi regulamente, diferite faţă de cele existente în viaţa civilă. De aceea, cazul tragic de la Iaşi nu este deloc unul singular, ba, din contra.
Apoi, militarul a murit, fie şi accidental, în timpul serviciului, al misiunii, cum se numeşte. Nu contează prea mult că nu era o misiune "de luptă". Nu era de luptă în accepţiunea noastră, a civililor. În viaţa militară, serviciul militarului intendent, spre exemplu, sau al sanitarului, sau al bucătarului, sau al magazionerului, sau al şoferului etc., tot misiune de luptă se numeşte! Militarul de la Iaşi fusese trimis în misiune.
Alt motiv care justifică gestul avansării în grad şi al onorurilor militare este acela de respect, de pietate, pentru colegul de arme mort în timpul misiunii. E dreptul natural şi regulamentar al unui militar să primească înainte de plecarea din această lume onorurile colegilor, ale branşei sale, aşadar onorurile militare. Dacă nu ar primi onoruri militare, ce să primească un militar?
Mai mult, onoruri militare are dreptul să primească la funeralii orice ofiţer superior şi general al armatei române, care şi-a exprimat această ultimă dorinţă, chiar şi atunci cînd moare în patul lui, de bătrîneţe. Dar, onoruri militare pot primi la funeralii (evident nu numai la funeralii!) şi civilii, dacă ei sînt recunoscuţi de societate ca personalităţi cu merite deosebite în viaţa politică, culturală, socială, religioasă etc., sau dacă îndeplinesc sau au îndeplinit demnităţi de importanţă deosebită în stat şi dacă autorităţile competente aşa au hotărît că cel decedat merită.
În fine, mai este aspectul că, de regulă, decizia avansării în grad, post-mortem, se ia şi din respect şi grijă pentru familia militarului dispărut, pentru urmaşii săi, căci, lucru deloc neimportant în cele mai multe dintre cazuri, pensia de urmaş de pe urma părintelui (soţului) militar dispărut, precum şi alte drepturi succesorale nu pot reechilibra sau recompensa îndestul distrugerea familiei respective şi pierderile, inclusiv cele material-financiare, pe care aceasta le suferă prin moartea celui drag. Şi atunci, se urmăreşte diminuarea acestor pierderi financiare, prin acordarea unui grad în plus celui dispărut, respectiv prin creşterea aferentă a drepturilor succesorale cuvenite.
Pentru lămuriri suplimentare în această chestiune, este recomandabilă şi consultarea unui preot militar.
Desigur, faptul că, din păcate, la noi s-a ajuns astăzi ca adevăraţii eroi militari, cei căzuţi pe cîmpurile de bătaie pentru libertatea şi independenţa Patriei, sînt tot mai puţin onoraţi şi comemoraţi cum se cuvine (de respectul pentru urmaşii lor, nici să nu mai vorbim!), iar multe dintre monumentele închinate lor şi chiar morminte ale lor sînt lăsate de izbelişte, este un aspect adevărat, dar implică o discuţie separată de aceea despre militarii "căzuţi la datorie" în timpul serviciului militar pe timp de pace, aşa cum este cazul de la Iaşi la care ne referim aici.
Poate cu prea multe cuvinte, de astă dată, dar cu aceeaşi simpatie pentru gazdă.
D-le Nicolae, departe de mine gandul de a sustine ca adevarul imi apartine. Pur si simplu sunt bulversat de avansarile ce au loc in ultimii ani, de multimea de generali si dedecorati la apelul bocancilor(vezi Oprea, Iordanescu, Ontanu etc). Mi se pare o anomalie.
A, da, asta da! Aveţi perfectă dreptate aici. Aşa mi se pare şi mie. Şi, să-i zicem pe nume: CORUPŢIE DISIMULATĂ, MITUIRE POLITICĂ!
Trimiteți un comentariu