Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
Luca7, 11-16
Iată, aşadar, câte lucruri putem învăţa din evanghelia de astăzi!
Învăţăm, în primul rand, că trebuie să abordăm moartea cu mentalitate şi conştiinţă creştină, pentru că nu avem motive să ajungem la disperare ori să ne pierdem credinţa atunci când survine aceasta. Ea nu este cel mai mare rău care ni se poate întâmpla, pentru că mai rău decât moartea eate iadul, adică despărţirea veşnică de Dumnezeu. Din cauza păcatului, moartea a devenit la fel de firească precum viaţa. Şi ştim prea bina că, din clipa în care ne-am născut, urmează să şi murim. La fel se întâmplă cu toţi. De ce ne arătăm atât de nepregătiţi să întâmpinăm moartea, în loc să avem conştiinţa creştină că prin ea mergem în lumea cealaltă, unde stăpâneşte Hristos, şi unde El, dacă ne-am pregătit cum se cuvine, cu dragoste şi fapte bune, ne va rândui în fericirea veşnică?
Mai învăţăm din evanghelia de astăzi şi faptul că la Dumnezeu moartea este ca un somn, ca o adormire, nu neant, nu dispariţie, nu nefiinţă, care ne-ar putea într-adevăr îndreptăţi disperarea. Căci, aşa cum ne trezim dimineaţa pentru a trăi o altă zi, aşa ne vom trezi şi din moarte la o altă viaţă, pentru că moartea nu este veşnică, decât la înţelesul despărţirii de Părintele veşniciei. Ne vom trezi din morţi la trâmbiţele îngerilor care vor suna Parusia, ca Domnul să ne judece pe toţi, după faptele noastre. Asta este moartea la Dumnezeu, trecere şi adormire, nu catastrofa catastofelor.
Noi numim locul unde ne îngropăm morţii ,,cimitir”. Şi ştiţi ce înseamnă cimitir în limba greacă ? Înseamnă dormitor, de la verbul – a adormi. Aceasta pentru că cei dragi ai noştri, pe care i-am dus la cimitir, nu au trecut în nefiinţă, ci se odihnesc întru aşteptarea învierii şi a vieţii de veci, ca şi cum ar dormi. De aceea a poruncit Hristos tânărului de astăzi ,,scoală-te!”, despre fiica lui Iair a spus că ,,n-a murit, ci doarme”, iar despre Lazăr a zis că ,,a adormit”.
În sfârşit, mai învăţăm din evanghelia de astăzi că viaţa este dar al Dumnezeu, şi de aceea nu putem pune stăpânire pe ea, ca să nu-L uzurpăm pe El. Pentru obrăznicia noastră de a decide în locul Său, Domnul s-ar putea să refuze la un moment dat să mai binecuvânteze cu partea Lui de binecuvântare atunci când, după zece ani de ucis copii sau refuz al darului Său, te hotărăşti şi tu într-un final să fii mamă şi tată. Nu aşa, ci trebuie să respectăm darul vieţii, să îl luăm în serios, să ducem o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, potrivit Evangheliei Lui, pe care El ne-o tot propovăduieşte duminică de duminică.
Şi-L rugăm, aşadar, pe Hristos Domnul, să ne înţelepţească şi să ne lumineze să pricepem învăţătura Sa, să punem în inimile noastre aceste valoroase învăţături pe care ni le propovăduieşte în Evanghelia Sa şi să ducem viaţă bineplăcută Lui,
Amin!
Episcopul Sebastian al Slatinei si Romanatilor
(fragment de predica)
sursa: Pelerin Ortodox
Amin!
Episcopul Sebastian al Slatinei si Romanatilor
(fragment de predica)
sursa: Pelerin Ortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu