Rugaciunea unui necredincios

"Acum cîteva zile, nervos din cauza arbitrajelor, petrolistul(Marian Iancu, patronul lui Poli Timisoara) a spus la TV, referindu-se la Mircea Sandu: “Numai Dumnezeu poate face o curăţenie în fotbalul românesc! Sper să-i ia la El mai repede pe cei care fac prostii!”. Apoi le-a mai oferit o variantă de compromis lui Dumnezeu şi lui Sandu, cea a unei vindecări miraculoase şi a “unei bătrîneţi liniştite”, dar cine ştie dacă acest mesaj a ajuns Sus. Pînă şi televiziunilor le-a fost greu să abordeze subiectul.

Ca şi Mircea Salomir, Mircea Sandu suferă de cancer. Ca şi Salomir, el se luptă cu discreţie. “Hai, pe el!”, a mărturisit că a spus familiei cînd a primit diagnosticul definitiv. Pe cancer, hai pe cancer!, ce reflex de fost sportiv în faţa unei veşti neabătut de triste.

Marian Iancu greşeşte. Nu, Dumnezeu nu face curăţenie! Are alte deghizări, în firme de speranţă, de ironie, de blîndeţe şi de paradoxuri, dar nu livrează detergenţi şi mături la domiciliu.

Priveşti fotografiile vechi cu Mircea Salomir arbitrînd. Şi te gîndeşti că dacă e adevărată constatarea cercetătorilor, care susţin că, spre deosebire de cele pe care le avem cînd tăiem o ceapă, lacrimile produse de sentimente au un conţinut ridicat de mangan, atunci trăim cu prea mult metal reprimat în noi, riscînd să oxidăm pe TV, devreme şi urît."

Asa a surprins perfect Catalin Tolontan pe blogul sau caracterul si starea sufleteasca urata a unui patron din fotbalul romanesc. Care iubire pentru aproape, ce iubire pentru vrasmasi? Care iertare? Unde-i crestinismul cu care ne batem pe piept si invocam numele Domnului? Daca moartea unui om ajunge sa bucure o parte a lumii sportului, daca asta e pretul pentru spectacol, atunci asta nu mai e sport si-l dau naibii!