Suflet de sluga!

Mihai Malaimare scrie excelent despre slugile si slugarnicii care ne inconjoara si ne sufoca:

O sluga este un om primitiv, un om a carui evolutie s-a oprit. El arata la fel ca toti ceilalti, vorbeste aparent la fel, pare ca face legaturi logice, dar, in interiorul sau, in sufletul sau este o SLUGA, adica un om fals, o eroare, o gresala genetica, un nimic, ceva care trebuie distrus pentru ca, din pacate, la fel ca toti ceilalti oameni, are capacitatea de a se reproduce si o SLUGA naste SLUGI.

SLUGA este o vietuitoare taratoare, una care respira aerul ciorapilor si al pantofilor stapanului, una care priveste in sus numai ca sa poata vedea stapanul ca ea, SLUGA, stie sa se taraie, sa linga, sa suga. In urma ei ramane un lichid urat mirositor, fata de care secretiile unui limax sunt adevarate produse de parfumerie selecta. SLUGA crede ce spune, este convinsa ca lumea este asa ca ea, adica mica, scarbavnica, indragostita de injuraturile si flegmele stapanului pe care le devora cu bucuria cu care te uiti la o friptura atunci cand esti nemancat dupa o dischinezie biliara de lunga durata. SLUGA este violenta, violenta vadindu-se in nenumarate feluri: vine la Parlament in sandale si ciorapi de plastic cu speranta ca va fi aleasa membru al Consiliului TVR de exemplu, iese pe post si pozeaza in Ioana D’Arc injurand  si infierand erorile echipei de slugi din care face parte, de exemplu, tradeaza ideile pentru care cu o zi inainte ar fi jurat ca trebuie sa moara si, sub aparenta literatului, de exemplu, balbaie prostii crezand ca poate sa se plimbe a doua zi prin benzinarii fara sa-l scuipe lumea, fara sa-l loveasca in cur. O SLUGA este ceva de care trebuie sa ne temem si atunci cand te temi de o naparca o lovesti, o strivesti pur si simplu, o inlaturi din drumul tau, altminteri risti sa fii tu cel ucis de veninul ei spurcat.

Oare cate SLUGI are aceasta tara in acest moment? Cate SLUGI active si cate SLUGI in conservare are ea? SLUGA se recunoaste si prin faptul ca, atunci cand i se arata ca stapanul tocmai i-a trimis o flegma galbuie peste ochi, da ochii peste cap si se intreaba gales daca ar trebui sa-si dea demisia. Poti sa-ti dai demisia, SLUGA, nimic nu se va schimba. Tot SLUGA vei fi pana la chemarea la judecata de pe urma. SLUGA nu poate fi iertata, SLUGA nu-si rascumpara pacatele slugarind un alt stapan si injurand pe stapanul de flegma caruia s-a saturat. SLUGA este SLUGA!

Istoria acestui popor este plina de existenta si actiunile SLUGILOR. De la nemernicul care a aratat romanilor cararea care duce deasupra cetatii Sarmisegetusa pana la SLUGILE de azi, viata pe acest pamant a fost una care a incercat, ca iarba, ca arborii, sa razbata si sa creasca tot mai sus, dincolo de pestilentiala existenta a SLUGII. Prefer sa cumpar pamant de flori decat sa ma duc in padure si sa adun pamantul de sub copaci caci asta este facut din SLUGILE timpului, din frunzele care n-au cutezat sa infrunte timpul si s-au asezat cuminti sub talpa stapanului lor, misunand in caldura aceea de rame in descompunere de tot felul de vietati, de tot felul de strambaciuni. SLUGA are in zilele noastre si in tarisoara noastra niste chipuri pe care ar trebui sa nu le uitam, nu de alta dar, atunci cand nu te vede nimeni si esti tentat sa scuipi pe jos, risti sa auzi:

- Mm, ce gust bun are flega dumneavoastra! Sunteti menit sa fiti un om mare! Va felicit. Aveti nevoie de ceva?

Uitati-va la SLUGILE de astazi si intelegeti de ce a mers acest popor atat de greu prin viata, de ce fiecare pas inainte s-a facut cu sacrificii de oameni, de suflete, de vieti. Nu iertati SLUGILE pentru nimic in lume! Sufletele lor sunt daunatoare vietii, innamolesc vointa, imbaloseaza emotiile adevarate, imput si ofilesc sentimentele cele mai adanci. Nu iertati SLUGILE pentru nimic in lume!

Populisme de doi bani!

Imi permit sa redau cateva fragmente dintr-un articol al maestrului Mihai Malaimare, articol care se suprapune perfect peste propriile mele pareri referitoare la subiect.

"... Au intrat tineri in politica damboviteana aproape constant numai ca aportul lor nu numai ca este nul dar se constituie, vad, intr-o pavaza solida pentru mizeria morala a politicienilor de varsta medie si inaintata, pentru ca au preluat imediat moravurile nefericite si, adesea, le-au dus pe culmi nesperate pentru batranele carapace comuniste.

Iata doua exemple:

Cristian Boureanu

Tanar cu infatisare agreabila, discurs oarecare dar destul de incisiv, se afirma ca liberal si trece dezinvolt in tabara basesciana aburindu-se cu iluzia unui liberalism mondial, dincolo de doctrine si de caracter, pana la urma.

Nu inseamna nimic in politica, din pacate, decat vorbe purate cu zambet.

Anunta ieri ca renunta la salariul de parlamentar pe perioada campaniei electorale. Foarte frumos, dar perfect populist, ba, as spune, de un populism mai mult decat jenant, caci distinsul nostru parlamentar este un om de afaceri, in domeniul imobiliar, cu o avere considerabila si care nu sta deloc in acel salariu. Ce ar trebui sa se intample dupa un atare anunt? Sa faca toti intocmai, sa ia exemplul, sa se sacrifice, etc, etc. Dar poate ca unii chiar traiesc din acel salariu ( extrem de putini, dar exista) si poate ca unii s-ar jena sa se apuce de afaceri imobiliare in stilul practicat de distinsul compatriot, adica sa cumperi ieftin si sa vinzi scump. Care ar fi urmarea exacta a demersului sau? O noua decredibilizare a Parlamentului si nicidecum identificarea sa, a Boureanului, cu punctul de la care un Parlament curat este gata sa se nasca. Pe el, pe Boureanu, nu-l crede nimeni, nici macar prietenii sai, iar Parlamentului i s-a mai adugat un scuipat pe fata si inca de la unul care, desi atat de bogat, si omul este, nu se incurca, ia totusi, de cativa ani buni, salariul rusinos, inteleg, de parlamentar.

Populism de doi bani, periculos si fara sens!

Adriana Saftoiu

O tanara doamna cu infatisare misterioasa, agreabila deci, cu un discurs coerent, atunci cand se produce. Sprijina fara rezerve ascensiunea basesciana si trece, apoi, in tabara adversa din motive de culise, posibil adevarate, posibil reale, dar, indraznesc sa cred ca stilul casei ii era cunoscut, nu s-a dat Basescu pe fata doar dupa ce a ajuns la Cotroceni. Cred ca este mai degraba vorba de orgoliu nemasurat, caci, atunci cand s-a vazut trasa pe tusa si inlocuita de alte distinse doamne, nu a putut accepta afrontul si a descoperit ca exista incompatibilitate intre constiinta domniei sale si cea a omului pe care l-a ajutat sa ajunga sus. Avand in vedere ca eu insumi am trecut dintr-o tabara in alta, asigur, cel putin in plan personal, distinsei doamne, circumstantele atenuante cele mai serioase. Dar, ce face dumneaei?

Urca la tribuna Parlamentului si propune un experiment din zona divertismentului penibil al unor posturi de radio la emisiunile matinale: citeste un text incoerent ca sa dovedeasca faptul ca nimeni nu asculta in Parlament declaratiile politice. Iarasi o axioma, nu era nevoie de demonstratie. Declaratiile politice nu sunt facute pentru a fi ascultate de cineva ci, eventuual, pentru a fi citite ulterior si pentru a demonstra poporului indragostit de politica faptul ca parlamentarul iubit si votat are opinii si inca din cele mai pertinente in absolut toate domeniile cu putinta. Daca dorea sa fie un parlamentar serios ar fi putut eventual sa sprijine ideea renuntarii la formalitatea acetor declaratii politice si sa sprijine editarea de catre fiecare parlamentar a unei carti cu declaratii politice, pe care poporul iubitor de politica si de parlamenatr pe care l-a votat cu sarguinta sa le citeasca si sa le puna sub cap ca pe o biblie. Dar nu, distinsa doamna urca la tribuna sperand ca demersul ei va rusina tabara PD-L ista, condusa in acea sedinta de Presedinta Camerei, si va demonstra ca, din contra, tabara liberala, de altminteri perfect absenta si ea la acea sedinta este de soi, este adevarata, asculta si gandeste profund. Demers gresit, dar distinsa doamna, un parlamentar destul de mediocru dupa fapte, se bucura si se mandreste. Este, insa, o noua palma pe obrazul acestui Parlament, chiar daca este data de mana diafana a unei doamne usor triste si melancolice. Iata, va zice poporul iubitor de politica si de parlamentar votat, iata pe cine platim noi din banii nostri, etc, etc. Era necesar experimentul? Nu! Este util? Nu! Este cinstit? Nu! Atunci?

Populism de doi bani, periculos si fara sens!

Si vorbesc despre doi oameni tineri, ma rog, relativ tineri, care, fiecare, au beneficiat de ratia de speranta intru innoire si progres.

Cu astfel de oameni ne vom intoarce inevitabil catre Hrebenciuc si Mitrea, vorbesc de doi oameni politici care macar nu se incurca cu fitingarai si daraveri de clopotnita.

Romania mai are de asteptat, saraca, deocamdata suntem inca in buna era a populismului de doi bani!"

Tristeti de prima doamna!

Pana unde poate merge umilirea unei femei?

Daca este femeia presedintelui poate merge pana oriunde.O vedem pe doamna domnului presedinte imbracata tiganeste.

Fara comentarii.

Daca i-a placut dumneaei sa se imbrace astfel asta este, probabil ca a vrut sa se simta bine si s-a simtit. Daca a vrut ‘mnealui s-o imbrace asa si tocmai de ziua dumneaei atunci putem deduce ca nu prea i-a placut dar nu a avut ce face, daca asta este politica trebuie s-o faca ce mama dracului, doar de la binele ‘mnealui atarna si binele ‘mneaei asa ca daca trebuie, pui fustele tiganesti, ce mama dracului, asta asa ca sa aratam ca noi nu discriminam, noi ne imbracam si rezolvam dintr-un condei problema din cauza careia Europa isi da cu pumnii in cap.

De fapt, uitandu-ma la fotografia cu pricina, uitandu-ma atent, vad pe chipul doamnei o anume tristete. Inainte vreme, cand se vindeau femeile in targurile de sclavi erau tristeti ce se puteau citi pe chipurile lor si, dar probabil ca asta este doar o impresie, iata ca citim aceeasi amaraciune si pe chipul doamnei de prim rang.

Tristeti de prima doamna in rochii tiganesti.

Romanie, tara frumoasa si bogata, fara de margini sunt posibilitatile tale!

Maestrul Mihai Malaimare