Mihai Beniuc 1907- 24 Iunie1988

Mãrul de langa drum

Sunt mãr de langã drum si fãrã gard.
La mine-n ramuri poame rosii ard.
Drumetule, sã iei fãrã sfiala,
Cã n-ai sa dai la nimeni socotealã.
Iar dacã vrei s-aduci cuiva multam,
Adu-l tãranei ce sub mine-o am.
E tara ce la sanul ei ne tine,
Hranindu-ne pe tine si pe mine.
Cand se-ncãlzeste-n primaveri sub soare,
In mine sunt puzderie de floare,
Iar vara, adãpat din sucu-i sfânt,
Cu crengile mã-ndoi pana-n pãmânt,
In semn de prea adancã plecãciune,
De tot ce-as vrea sa spun si nu stiu spune.
În toamnã, când pe creangã mãr de mãru-i,
La pãmânteni cu dragoste mã dãrui.
Când au pornit podoabele-mi sã cadã
Si vine blana groasã de zãpadã,
Eu strâng vârtos în rãdãcini pamântul
Sã nu mã smulgã din temeiuri vântul.
Si an de an mi-i rodul mai bogat
Si an de an mai gata sunt de dat.
Mi-s dragi copiii leganati în ramuri,
La gât cu mici bucãti din sfinte flamuri.
Si dragi îmi sunt si fetele fecioare
Umblând prin crengi cu dalbele picioare,
Cu poala si cu sânul plin de mere,
Râzând îmbujorate de plãcere.
Atunci mai uit pe-aceia care-au dat
Cu pietre-n rãmurisul meu rotat,
Si-mi amintesc cum astã-primãvarã
Lânga tulpinã-mi doi se sãrutarã,
Iar la plecare, el cu bucurie
Si-a pus cântând o floare-n pãlãrie.
Sunt mãr de lânga drum si fãrã gard,
La mine-n ramuri poame rosii ard.
Drumetule, sã iei fãrã sfialã,
Cã n-ai sã dai la nimeni socotealã.
Iar dacã vrei s-aduci cuiva multam,
Adu-l tãrânei ce sub mine-o am.
E tara ce la sânul ei ne tine,
Hrãnindu-ne, pe tine si pe mine.