joi, 23 iulie 2009

Mazare, silit sa se "pocaiasca"


PSD-istul Radu Mazăre se pocăieşte în faţa comunităţii evreieşti, după ce în urmă cu cinci zile defila pe podium îmbrăcat în uniformă de nazist.

„După durerea pe care v-am pricinuit-o involuntar, simt în acest moment nevoia de a merge în reculegere la unul dintre cele mai sfinte locuri de omagiere a inocenţilor din acest popor, care au suferit crunt în urma Holocaustului, pentru a le aduce un omagiu pios şi sincer”, susţine primarul Constanţei într-o scrisoare de scuze, remisă ieri organizaţiilor evreieşti.

El adaugă că nu împărtăşeşte „ideile naţionaliste, fasciste sau antisemite”, ba, mai mult, „din dorinţa de a cunoaşte istoria poporului evreu”, a vizitat Israelul de trei ori, „de fiecare dată mergând şi la Memorialul Yad Vashem”. „În Germania, am vizitat fostul lagăr de concentrare Dachau (la Dachau şi Yad Vashem m-am documentat şi m-am recules în memoria victimelor Holocaustului, însoţit fiind de bunul meu prieten Elan Schwartzenberg)”, adaugă Mazăre. El precizează că atât personal, cât şi în calitate de primar are relaţii „extrem de strânse şi cordiale” cu cetăţenii israelieni, companiile şi reprezentanţii comunităţii.

Mazăre enumeră o serie de firme şi îndrumă pentru relaţii către preşedintele Comunităţii Evreieşti din Constanţa, Carol Friedman. „Dovada concretă a sentimentelor mele de profundă sinceritate sunt relaţiile şi sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa, la a cărei conducere mă aflu, faţă de nevoile specifice şi particulare ale acestei comunităţi restrânse în prezent, dar puternică şi reprezentativă, cândva, prin calitatea membrilor săi distinşi sau chiar de excepţie”, mai arată liderul PSD. Evz.ro

Ciolanul versus demnitate!

Sigur, Mazare a facut gestul de pocainta, intrucat a realizat ca organizatiile evreiesti i-ar fi anihilat toate initiativele si activitatile, probabil mergand pana la blocarea viitorului sau politic! Frica l-a facut sa dea inapoi. Frica de a-si pierde privilegiile, coroana de primar, puterea. Nu a fost destul de barbat pentru a-si asuma fapta sa, ci a preferat scuze care l-au coborat la nivelul invinsilor. Si nu orice invinsi, ci cei care cersesc indurare!

9 comentarii:

Anonim spunea...

Stiu domnu Ion.... ma repet.Germania invatza in fiecare zi ca toti au fost criminali ( ganditi-va cum e sa auzi mereu la scoala ca tata si mama au fost ucigasi) ca poporul e vinovat etc.Si in timpul asta, Germania devine din ce in ce mai mult asiatica sau musulmana...Au murit multi in holocaust dar nu stiu daca ei ar fi vrut ca azi sa existe industria holocaustulului.

Anonim spunea...

penibil,atit gestul lui mazare cit si atitudinea partidului si a trustului "intact"
eee,daca ar fi facut acest gest un peremist,sa vezi atunci sezatori la A3! musiu Radu Tudor vitupera cind EBA a imbracat uniforma militara,ce de dezbateri(era o problema interna a Romaniei)
asta cu uniforma legumei(!)depaseste granitele tarii,vezi si reactiile internationale! mi-e scirba de slugarnicia astora,aseara madam Firea ii spala imaginea legumii!

Ion de la Chiuiesti spunea...

Tot atat de adevarat este ca armata germana, Wermarcht-ul, si armata romana au luptat cot la cot, si nu impotriva evreilor. Altele au fost organismele care aveau treaba cu evreii. Germanii ar trebui sa raspunda cu mai multa demnitate acuzatiilor despre asa-zisul holocaust pe care comunitatea evreiasca nu inceteaza sa i le aduca.

dramoleta spunea...

Intru totul de acord cu Anonim #2.

anca spunea...

drami,io sint anonimul nr 2! am uitat sa ma semnez! de,canicula e di vina!!!

Anonim spunea...

Ce urat le sta la tigani in uniforma nazista.Se vede ca e conceputa pentru albi :P
Zlatan

Anonim spunea...

De acord cu Anca.
Ia sa fi facut un peremist asa ceva, ce mai spume la gura la A3 si la Realitatea!Ii ieseau lui Radu Tudor ochii ca la melc! Ca sa nu mai zic de Stelica Tanase! Acum cateva zile R. Tudor il pupa in fund pe Geoana ceva de speriat!

Anonim spunea...

Mie mi se pare ca-i sta bine !Problema e alta;daca te-ai fript cu cafea fierbinte o data deacum ce facem ,suflam in tot ce ne pica-n fata ?!Oare nu cumva avem de a face cu o fobie? E ca in povestea cu vampirii; dupa ce ca-i mort dea binelea vine viteazu nostru cu un par ascutit si-il planteaza in inima!Asta e:jidovii si fobiile lor! Macar de ar fi singura lor fobie, dar nu...

Anonim spunea...

Nazismul si holocaustul a fost instrumentul cu care acestia au culpabilizat natiunile europene si au facut o industrie care le-a adus venituri "nemarginite". Spun "nemarginite" intrucat acestea sunt departe de a se incheia.

Mediafax