In urma refuzului PSD și al PNL de a participa la negocieri pentru un nou guvern, UDMR mergînd doar de complezență, e clar că premierul desemnat, Lucian Croitoru, va merge pe un cabinet minoritar al PDL. Lucru pe care și-l doresc, însă, doar 6% dintre români, conform ultimului sondaj al CCSB, dat azi publicității.
Băsescu și PDL, vinovați de criză
Conform sondajului amintit, 6% dintre subiecţi cred că soluţia la criză este un guvern minoritar PD-L; 20% dintre respondenţi sunt de părere că soluţia politică pentru actuala criză constă în instalarea unui guvern de tehnocraţi cu premier independent; 9% cred că salvarea ar putea veni de la un guvern de uniune naţională, cu membri ai tuturor partidelor parlamentare; 8% ar opta pentru un guvern PSD-PNL şi tot 8% ar vrea ca ţara noastră să fie guvernată de Uniunea Europeană; 7% sunt pentru organizarea de alegeri anticipate; 4% consideră că România trebuie să fie condusă de o altă instituţie românească decât cele politice; 4% ar prefera un guvern PD-L-PNL; 3% - un guvern PD-L-PSD, ca până acum şi 3% ca ţara noastră să fie guvernată doar de şeful statului. 45% dintre români sunt de acord cu soluția Iohannis premier, 24% fiind împotrivă. De asemenea, 44% dintre intervievați consideră că Băsescu, Boc și PDL sunt principalii vinovați de criza politică, după cum urmează: 31% dintre respondenţi consideră că principalul responsabil este preşedintele Traian Băsescu, în timp ce 15% acuză clasa politică în ansamblu. 9% dintre respondenţi consideră că PD-L în ansamblu este responsabil de criza politică, 8% -PSD în ansamblu, 4% îl cred responsabil de criza politică pe premierul Emil Boc; 3% - pe Mircea Geoană; 1% - pe Crin Antonescu, iar 7% consideră că 'alţii' sunt de vină pentru situaţia creată. 82% dintre români consideră că România se află în criză politică, iar 71% consideră că țara se îndreaptă într-o direcție greșită. Sondajul CCSB a fost realizat pe un eşantion de 871 de persoane. Sursa: inpolitics.ro
5 comentarii:
baga de sama ce mult le pasa bocilor de acest sondaj!! ii doare la basca!!
Sa vedem la alegeri! Nu-mi vine sa cred ca Basescu mai are sanse!
Ioane,din pacate ,mai are! tocmai a slobozit ,la RRA ,ca va dizolva parlamentul daca nu trece nici a doua oara guvernul !
Am cautat si am gasit si eu CV-ul domnului Croitoru.
La capitolul experienta, suna intr-o formula trunchiata cam asa:
Activitatea profesională:
2007 - prezent Consilier
sept. 2003 - iulie 2007 Reprezentant
2000 - Consilier
1998 - sept. 2003 Consilier
ian. - sept. 1998 Consilier
1991 - 1995 Expert
1984 - 1998 Cercetător
1998 - 2003 Profesor
2002 Consultant,
ian. 2001 - mai 2002 Partener
1996 - 1997 Partener
1995 - 1996 Consultant
Din cele de mai sus, pentru 5 puncte, cine vede ce lipseste?
Hint: nu ma refer la ceva ce a facut domnul Croitoru si a fost omis. Ma refer la ceva ce domnul Croitoru ar avea nevoie ca de aer in postura de Prim-Ministru si din care nu este ioc!
Gradul de la securitate!
Trimiteți un comentariu