Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic

"Icoana e o cântare de biruință și o revelație, o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor"
Sf. Ioan Damaschin

IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Duminica de astăzi, o găsim notată în calendar ca fiind a „Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic”.

„Preaslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştii luminători pe pământ şi prin ei ne-ai îndreptat pe noi la adevărata credinţă; mult Îndurate, slavă Ţie!”

Sinodul al VII-lea ecumenic s-a reunit la Niceea (provincia Bitinia, Asia Mică) între 24 septembrie şi 13 octombrie 787, la iniţiativa împărătesei regente Irina. Cunoscut şi sub numele de Sinodul al doilea de la Niceea, acest sinod ecumenic a adunat 350 de episcopi ortodocşi, a fost prezidat de sfântul Tarasie (prăznuit la 25 februarie), Patriarh de Constantinopol la acea vreme, a condamnat iconoclasmul ca erezie şi a restabilit cultul sfintelor icoane.

Astăzi, nu vom face istorie. Nu vom spune ca iconoclasmul era susţinut atât din exteriorul bisericii cât şi din interiorul său. Din afara Bisericii, o anumită influență par a fi avut ideile iudaice și ale musulmanilor despre reprezentarea lui Dumnezeu. Înăuntrul Bisericii existase dintotdeauna o perspectivă mai "puritană" care considera orice reprezentare ca sursă latentă de idolatrie. Iconoclaștii "nu au reușit să înțeleagă pe deplin sensul Întrupării" atunci când au refuzat icoanele. Nu vom spune nici că motivul prigonirii cinstitorilor sfintelor icoane era o aşa zisă „intenţie bună” a împăraţilor bizantini de a-i îmblînzi astfel pe musulmanii care ameninţau frontierele Imperiului Roman şi de ce nu, chiar să-i convertească la creştinism.

Criza iconoclastă a început în timpul împăratului Leon III Isaurul (717-741), şi a continuat sub domnia fiului său, Constantin V Copronimul (741-775). Au fost mulţi arhierei, preoţi, credincioşi tineri şi bătrâni care au suferit chinuri şi moarte, nevrând a scoate icoanele din bisericile, casele, din vieţile lor. De-a lungul istoriei au existat şi vor mai exista iconoclaşti, oameni care să nu sufere, care să le urască chiar. Pentru ei icoanele sunt idoli, chipuri cioplite, iar crucea îi deprimă. Aşa se face că făra să ne dăm poate seama, dispar din viaţa noastră simbolurile creştine. Aţi observat că ambulanţele, şi nici medicii nu mai au inscripţionat semnul CRUCII? Ci au un cu totul alt simbol?

IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Imaginaţi-vă un părinte care se trezeşte dimineaţa, pregăteşte micul dejun, apoi grijuliu îşi trezeşte fiii şi fiicele, îi zoreşte cu blândeţe să se spele, să se îmbrace, să mănânce apoi îi trimite la şcoală. Iubitor îi sărută, îi îndeamnă să fie cuminţi, atenţi şi să mănânce pacheţelul. Un tablou frumos. Nu? Ne aducem aminte de anii copilăriei noastre, sau de copilăria fiilor şi fiicelor noastre. Ce vreau să spun prin aceasta! Mi-am propus, ca de acum înainte, cu voia lui Dumnezeu ca smeritele mele cuvinte, să nu fie unele didactice, pentru că nu de acesta avem nevoie, cred eu, ci să fie cuvinte-îndemnuri, de trezire,

IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Omul este creat după Chipul lui Dumnezeu, urmând ca prin practicarea virtuţilor să devină asemenea lui Dumnezeu. Deci în om se oglindeşte Dumnezeu. Fiecare dintre noi suntem icoane vii, având zugrăvit în noi chipul lui Dumnezeu. Îmi vine în gând întrebarea: „Cum putem întoarce spatele unei icoane pentru a săruta altă icoană?” Putem spune că suntem credincioşi pentru că ne închinăm şi sărutăm icoanele, iar pe cel de lângă noi nu dorim să-l vedem? Poate exagerând, se poate spune ca aceasta e idolatrie. Noi nu ne închinăm materialului din care e făcută icoana ci venerăm persoana zugrăvită, iar aceea persoană este sfântă pentru că în timpul vieţii pământeşti a împlinit întru totul voia lui Dumnezeu şi a ajuns asemenea lui Dumnezeu, în har. Deci! Dacă nu iubim pe cel de lângă noi, îmbrâncindu-l pentru a ne face loc în faţa lui spre a săruta o icoană, atunci actul nostru nu este unul liturgic de cinstire al sfântului zugrăvit ci este un act de falsă cinstire, este idolatrie. Nu poţi iubi pe Dumnezeu iar pe cel de lângă tine, care poartă Chipul lui Dumnezeu să-l urăşti. Nu poţi cinsti pe Dumnezeu şi pe sfinţi, dacă pe semeni nu-i cinsteşti.

Să ne trezim din amorţeala nepăsării şi a neiubirii aproapelui! Să ne spălăm sufletele prin Sfânta Taină a Spovedaniei, să ne hrănim cu Cinstitul Trup şi Scump Sângele Mântuitorului Hristos, să ne purtăm cu cinste haina cea nouă primită la Botez, haina de nuntă, cu care vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel fiecare dintre noi, unii lângă alţii, în iubire şi prin iubire, adică în Dumnezeu şi prin Dumnezeu vom împodobi Catapeteasma Altarului Ceresc.

IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Doresc să închei punându-vă în inimi şi minte cuvintele Sfântului Ioan Damaschin: "Icoana e o cântare de biruință și o revelație, o mărturie peste timp a biruinței sfinților și a înfrângerii diavolilor."
AMIN!

Cuvinte ale Pr. Ştefan Gh Marius - Mugurel
Sursa