In amintirea lui Grigore Vieru

"Tocmai Limba si religia au tinut vie fiinta noastra nationala de-a lungul veacurilor. Gandindu-ma la asta, am uneori clipe de prabusire sufleteasca. Ma ridic insa. Altfel, n-as mai putea scrie. Stiu ca Limba Romana la noi nu este altceva decat o candela plapanda. Dar marele Shakespeare zicea: "Nu este destul intuneric in tot universul ca sa stinga lumina unei plapande candele". Am spus-o de nenumarate ori: sarma ghimpata din fundul gradinii noastre mi-a zgariat si imi zgarie inima. O suport, insa, cu ingaduinta, stiind ca, aidoma Zidului Berlinului, va cadea si ea atunci cand vor dori organismele internationale, marile puteri si, bineinteles, atunci cand va vroi poporul sa o darame. Zidul, insa, dintre noi si Limba Romana trebuie sa cada azi. Nu am nici o indoiala ca va cadea in curand. Lacrimi asteapta la rand, asteapta la coada sa straluceasca de bucurie in ochii nostri in acea mareata zi cand vom fi si noi in rand cu lumea - cu alte cuvinte, in Europa. Nu poti intra in Europa cu granita in spate...
Asa sa ne ajute Dumnezeu!"

 TESTAMENT

Dragi feciori, pe-acest pamant,
Nici eu vesnic nu mai sant,
Nu sant vesnic, voi pleca,
Unde voi ma veti uita,
Si de unde nimenea
Nu s-a mai intors candva.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.
M-au pandit jivinele,
M-a iubit si binele.
Eu ma duc, copii cuminti,
N-am averi sa le-mpartiti.
Va las numai visul meu
Care a trudit din greu.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.
Intre voi, pe-a vietii scari,
Sa nu fie suparari,
Ca zilele pe pamant
Asa de putine sant.
Si nu-i alt noroc mai drag
Decat fratele din prag.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.


Langa doina si izvor
Nu-i usor sa-ti fie dor,
Nu-i usor sa fii curat
Pe pamant instrainat.
Va las dorul cel durut
Si nadejdea de la Prut.
V-am crescut, v-am ridicat,
Ma pot duce,
Ma pot duce impacat.

Grigore VIERU