Dar oamenii?

Una dintre cele mai penibile "inventii" americane este asa-zisul razboi impotriva terorismului. Pentru a da legitimitate acestei lupte stranii si inegale sunt folosite structurile NATO, inclusiv micuta noastra armata formata din cateva vehicule amarate si soldati mercenari de dragul unei diurne care ii asigura familiei un trai mai imbelsugat.

Toata lumea stie ca miza reala a acestor conflicte sunt resursele si totusi toata lumea se fereste sa o spuna deschis de teama sa nu supere pe mai-marii "licuricilor" si pe cei care ne conduc destinele spre o destinatie unica: sclavagism si supunere totala. Atat Irakul cat si Afganistanul stau pe niste rezervoare uriase de petrol si gaze naturale. Dar nu este de ajuns. Se vrea si petrolul Libiei, unde lucrurile decurg conform unui plan american bine pus la punct.

Ce am castigat noi din implicarea in aceste conflicte? Am primit petrol la pret de dumping? Platim mai putin benzina si motorina? Ne vede mai bine SUA si Europa in relatiile bilaterale? Ne-a multumit cineva ca i-am invadat tara? Dimpotriva, la noi este cea mai scumpa benzina, statele europene si SUA ne privesc cu scarba si toti fug de noi ca de raiosi.

Dar la oameni se mai gandeste cineva? Se gandeste cineva la cei  1.422.000 de civili morti in Irak? Sau la cei cateva zeci de mii din Afganistan? Dar la cei care traiesc cosmarul acestor invazii fara sfarsit? Ce au castigat cetatenii acestor tari in afara de mizerie, foamete si un statut de invinsi? Pe cine incanta sau impresioneaza scuzele generalului Petraeus, seful trupelor NATO dupa uciderea a 9 copii sub 12 ani care strangeau lemne prin padurile afgane? Pe oricare fata intoarcem aceste probleme, suntem complici. La crima, la furt si nepasare.