sâmbătă, 5 martie 2011

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Duminica iertarii)

Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. 

Matei 6,14-24

Iubiţi fraţi! Deja am ajuns chiar la uşa Sfântului Post! Ea este deja gata să se deschidă înaintea noastră! Deja ni s-a citit astăzi în Evanghelie, după rânduiala Sfintei Biserici, povaţa Domnului nostru Iisus Hristos despre intrarea cuviincioasă în nevoinţa Postului.

De veţi ierta oamenilor greşelile lor, vesteşte învăţătura Evangheliei care s-a citit astăzi, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre (Matei 6, 14-15).

Cu această vestire ne întâmpină Sfânta Biserică la uşa Postului! Aceasta e condiţia pe care ea ne-o pune înainte, chiar la pragul intrării în cămara cea duhovnicească a pocăinţei. Noi vrem să dovedim căinţa noastră pentru feluritele aplecări păcătoase, îndurând felurite lipsuri şi strâmtorări trupeşti: Evanghelia cere de la noi milă mai înainte de jertfă, pentru ca jertfa să fie bineplăcută lui Dumnezeu.

Toţi cei care doriţi să purcedeţi la nevoinţa postului şi rugăciunii, toţi cei care doriţi să adunaţi roade îmbelşugate din pocăinţa voastră ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu, ascultaţi porunca lui Dumnezeu - şi lăsaţi, iertaţi aproapelui greşelile pe care le-a făcut faţă de voi! De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Amin.

Sf. Ignatie Brianceaninov

2 comentarii:

Anonim spunea...

Vatican SRL
Foarte hazlie acesta expresie. Bade Ion, dumneata nu cunosti ca singurele invataturi care nu pot fi gresite ale Papei sunt cele promulgate EX CHATEDRA. Iar daca un Papa catolic (ptr ca exista si Papa ortodox) nu ii invinovateste pe evreii contemporani de moartea lui Iisus de ceea ce s-a intamplat acum 2000 de ani, nu vad unde este gresala. De ce nu acuzi pe calugarii greci si slavoni care au tinut aproape 1000 de ani poporul roman sub dominatia lor duhovniceasca. Daca ortodoxia este Biserica cea Adevarata , de ce aceste biserici nu se pot aduna intr-un Sinod comun? Oare nu mai sunt probleme teologice acctuale de dezbatut (sau epuizat in primul mileniu?). Cunosti parabola Paiului si a Barnei?

Ion de la Chiuiesti spunea...

Poti amesteca intunericul cu lumina? Nu. "Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?" 2Corinteni,6-14

Ortodoxia fiind dreapta credinta, pentru ce este nevoie sa se spurce cu ereticii? Noi stim adevarul, nu avem nevoie de dezbateri si targuieli!

Mediafax