Îndoiala lui Toma la Învierea Domnului a avut şi un rol providenţial. Căci, prin pipăirea rănilor Mântuitorului, Toma dovedeşte celor necredincioşi că Hristos a avut cu adevărat trup omenesc, asemenea nouă, afară de păcat, şi că a pătimit cu trupul pe cruce pentru mântuirea lumii. Iar dacă Toma s-a îndoit de Învierea Domnului, după ce şi-a pus mâna în coasta Lui, s-a căit de necredinţa sa şi, căzând în genunchi, şi-a mărturisit cu lacrimi credinţa şi păcatul său prin aceste cuvinte: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!".
Oare câţi dintre creştinii de astăzi nu cad în păcatul îndoielii şi al necredinţei în Dumnezeu? Însă se întorc la credinţă, cu căinţă şi smerenie, ca Apostolul Toma? Din cauza fricii şi Petru s-a lepădat de Hristos prin cuvintele: "Nu cunosc pe omul acesta!" (Matei 26, 74). Dar, îndată după cântatul cocoşului, în miezul nopţii, Petru "a ieşit afară şi a plâns cu amar". Toată viaţa s-a căit Petru de căderea şi necredinţa sa.
Dar dintre noi, câţi creştini nu se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu? Câţi nu-L înjură şi-L hulesc? Câţi nu caută dovezi şi zic: "Nu cred până nu văd!". Câţi nu caută să pipăie rănile şi coasta Domnului, căutând dovezi ale existenţei lui Dumnezeu prin pământ, prin mărturii vechi, prin tainele planetelor şi ale Universului? Câţi nu zic dintre creştini: "Aici este raiul şi iadul! Aici, pe pământ, este totul!". Iar când se văd bolnavi, în faţa primejdiei, a sărăciei şi a morţii, nici atunci nu se căiesc ca Toma: "Tu eşti Domnul meu şi Dumnezeul meu! Acum cred în Tine, Doamne, că Tu m-ai zidit şi m-ai mântuit. Iartă-mă de necredinţa mea!". Nici măcar la bătrâneţe nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru viaţa lor din tinereţe, cheltuită în desfrâu, în răutăţi şi necredinţă.
Puţini sunt acei ce se pocăiesc de păcate la bătrâneţe. Cei mai mulţi mor aşa cum au trăit, în necredinţă şi nepocăinţă, spre a lor veşnică osândă. Cu adevărat, mare dar este credinţa în Dumnezeu însoţită de fapte bune! De aceea a şi zis Mântuitorul către Toma cea de-a zecea fericire: "Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!" (Ioan 20, 29). Iar cu alt prilej a zis către ucenicii Săi: "Fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine" (Matei 11, 6), adică nu se va sminti din dreapta credinţă în Dumnezeu, cum s-au smintit mulţi în zilele noastre.
Se cade nouă, astăzi, să ne bucurăm că stăm neclintiţi în dreapta credinţă şi că suntem fiii Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredincioşii se leapădă şi caută să vadă pe Dumnezeu cu ochii trupeşti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credinţă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credinţei şi vestesc altă Evanghelie; cei robiţi de patimi amână pocăinţa, iar noi, fiii Învierii şi fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credincioşi până la sfârşit, ştiind că „cel ce va răbda toate până la sfârşit, acela se va mântui“ (Matei 24, 13). Astăzi, a opta zi după Sfintele Paşti, Domnul înviat S-a arătat Apostolilor şi le-a dat pacea Duhului Sfânt, după care suspină toată lumea. Astăzi, Mântuitorul l-a încredinţat pe Toma că a înviat cu adevărat şi ne încredinţează şi pe noi că vom învia cu toţii la Judecata de apoi.
De aceea să ne bucurăm pentru Înviere. Să ne bucurăm pentru mărturisirea de credinţă a lui Toma şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca şi ceilalţi îndoielnici în credinţă şi doritori de semne şi minuni, tineri sau bătrâni, rude, vecini şi chiar fii, să mărturisească şi ei pe Hristos împreună cu Apostolul Toma. Să ne bucurăm cu adevărat că avem cu noi, în mâinile noastre, pe Domnul înviat şi că suntem izbăviţi de chinurile sufleteşti ale necredinţei şi îndoielii.
Noi credem în Dumnezeu şi nu căutăm să iscodim tainele credinţei sau să pipăim coasta Domnului. Cerul înstelat ne arată puterea Lui. Soarele şi luna ne amintesc de strălucirea Lui. Florile câmpului şi armonia creaţiei ne încredinţează că Dumnezeu este frumuseţe. Copiii cei nevinovaţi, asemenea îngerilor, ne amintesc de bunătatea lui Dumnezeu şi ne îndeamnă la sfinţenie. Mamele cu pruncii la sân, când se roagă, ne aduc aminte de Maica Domnului cu Pruncul Iisus în braţe, care se roagă pentru mântuirea lumii.
Pentru toate acestea să ne întărim mai mult în credinţă şi să ne bucurăm. Ne putem şi noi atinge de Domnul cu inima, cu mintea, cu voinţa şi chiar cu trupul, dar nu cu nevrednicie sau cu îndoială ca Apostolul Toma. Cu inima ne atingem de Domnul prin credinţă, evlavie şi rugăciune curată, duhovnicească. Cu mintea ne atingem de Domnul prin citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi ziditoare de suflet.
Cu voinţa ne atingem de Domnul prin săvârşirea faptelor bune, în dragoste şi smerenie. Iar cu sufletul şi cu trupul ne hrănim şi ne unim mistic cu Hristos Mântuitorul prin Sfânta Împărtăşanie, care este cea mai înaltă cale de unire a noastră cu Hristos, fără de Care nu ne putem mântui..........
Să păstrăm cu sfinţenie credinţa curată şi fierbinte în Dumnezeu. Să ne ferim de necredincioşi, de sectanţi şi de îndoielnici, ca să nu cădem în cursele lor. Să păstrăm cu grijă frumuseţea cultului ortodox şi toată tradiţia străbună moştenită de la înaintaşi şi să trăim în pace şi iubire unii cu alţii, ca împreună să cântăm cu îngerii „Hristos a înviat!“. Amin.
Parintele Cleopa, Predici la Duminicile de peste an
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu