Un fluture pe lampa..stinsa

A murit Paul Everac. Dumnezeu sa-l ierte! Nu vreau sa discut despre aspecte din viata lui controversata sau despre talentul lui care, incontestabil, a existat(altfel nu ar fi generat atatea piese de teatru, articole si atatia spectatori, cititori - personal am vazut cel putin doua). Vreau sa spun ca dupa moartea atator oameni de valoare din tara asta, mi se pare ca legaturile cu trecutul sunt tot mai subtiri si chiar nu se intrevad posibili inlocuitori . Au mai ramas atat de putini oameni de litere, poeti nu prea, scriitorii pot fi numarati pe cateva degete, ziaristii la fel. Putin mai jos vrea sa redau un text al lui Paul Everac, cu denumirea "Popescu nu e bun, decat...". Un text care mi-a placut.

Când m-am ridicat în două picioare, n-am prea văzut niciun Popescu la conducerea social-economică a acelui curăţel oraş de pe Mureş(Arad,nn). Marele făcător de bunuri şi conducător de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fierăria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlăria, la Domány covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popeştii (cu Popa, Popovici, Popovăţ, Popeanga) erau funcţionari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor şi managementul abia se infiltrau, cu ţârâita, la unii Popeşti. Croitorul Ariton abia făcea faţă lui Huppert şi Goda; Zsédely, Leipniker şi Karacsony ţineau restaurantele, zdrobindu-l pe Mohor; librarul Munteanu răzbea greu de Kerpel; Meinel ţinea cafeneaua, Eisele măcelaria, Königstorfer cofetăria, Sándor Ivan lozurile norocoase.

Am venit apoi la Bucureşti, capitala Popeştilor şi am mâncat pâine Herdan şi Gagel din făina lui Assan, mezeluri de la Rochus şi Podsudek. Industria o domina Malaxa şi Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnătura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, până să ajungă la Maimarola. Medicina română luase elan de la Carol Davilla, învăţământul de la Spiru Haret, finanţele fuseseră promovate de Serurie şi Caradà, sub înţeleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. În comedie strălucea dinastia Carageale, în istorie Xenopol şi genialul fiu al Zulniei Iorga. (Nu suna foarte popeşte nici numele lui Haşdeu sau Eminescu). Fabrica de lumină Wolf din Filaret era de obârşie nemţească, ca şi Cişmigiul, ca şi primele muzici, iar pe capacele de canalizare strălucea numele de Montaureanu, adică Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea Şaguna şi era “tantar” (adică macedon), ca şi marele poet Goga. În spate erau câteva secole în care nici domnii nu erau români, nici egumenii, nici marii preoţi şi dregători, iar limbile distinse în comerţul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona şi elina.

Se pare că Popescu al nostru nu e bun să iniţieze nici să gestioneze afaceri esenţiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcţie să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurbă şi de mişcare, ţârcovnic de idei, gestionar mărunt şi nu foarte sigur, cântăreţ la lună , dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulţumit de sine, oricâte bice şi palme a încasat. S-a ridicat, ca Ionescu, în forma dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul său C.Beldie scrie că a fost un escroc) sau, înnobilat cu o evreică, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost şi niţel moşier, dar şi crâşmar şi arendaş. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a întreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tătărescu franţujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Pătrăşcanu ruşii.

În 1989 i se lasă acestui nătărău Popescu o ţară bine investită, cu industrie, cu irigaţii, cu oraşe întemeiate, cu rezerve mineraliere şi energetice şi cu aproape patru miliarde de dolari creanţe în cont. Plus cu o clasă muncitoare relativ calificată. Dar Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze şi să cucerească. El e lălâu, pizmaş, chichiriţos, şmecher, tâmpit, face pe politicul căci nu ştie altceva, vrea pricopseală şi imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu (numit şi Iliescu, Constantinescu, Băsescu ş.a.) dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu bună intenţie sau din prostie, îşi bagă mâinile ca funcţionar superior sau demnitar şi organele necurate în ea, o suge, o mozoleşte, o face praf. Fiindcă nu ştie altfel, nefericitul!

Şi acum mai vine un plăvan de chestor american şi-i pune apostilă: “Schimbaţi managerii, aduceţi unii întregi, din altă parte! Nevoiaşilor! Păguboşilor!”. Şi mă tem că are dreptate.Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar odată săltat, să-şi chinuie concetăţenii, să le facă gura amară. Popeştii, nesinceri, necinstiţi, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe ceilalti Popeşti, să-i stoarcă, să-i ruineze, să-i fure, ca nişte vătafi de slugi pe niste japiţe de amărăşteni... Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!... Sau dacă este, nu-l chema Popescu !