duminică, 8 martie 2009

America nu pare să câştige în Afganistan

Noul preşedinte al SUA pare să fi ajuns la opinia mai multor generali, că Afganistanul va deveni un nou Vietnam pentru America, în cazul în care strategia nu va fi schimbată. “America nu câştigă în Afganistan”, a recunoscut liderul de la Casa Albă, într-un interviu pentru „The New York Times”. Soluţia ar fi, în viziunea preşedintelui american, un dialog deschis şi chiar cooperare cu liderii talibani care pot fi „aduşi pe calea cea bună”.

Ar fi vorba de şefii talibani mai moderaţi şi nicidecum de lideri afiliaţi la Al-Qaida, precum mollahul Omar.Schimbarea strategiei vine după ce Barack Obama a anunţat că SUA vor mai trimite în Afganistan încă 17.000 de soldaţi. Însă problemele în teren sunt mai mari ca niciodată: se apropie din nou atacurile „de primăvară” ale talibanilor, trupele NATO nu mai pot fi aprovizionate prin Kârgâzstan, după ce baza americană a fost închisă, iar sărăcia îi împinge pe mulţi afgani să se alăture talibanilor. Şefii clanurile oferă câte 20 de dolari pe zi fiecărui afgan dispus să ia o armă şi să ucidă soldaţi ai NATO, relatează IHT.Sursa:Gandul.

2 comentarii:

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Ca va fi un nou Vietnam puteam sa le spun si eu,gratis, acum 7 ani.
Dar ei au consilieri multi si bine platiti!:))))

Ion de la Chiuiesti spunea...

Pai daca nu era razboiul din Irak si Afganistan, cum mai prosperau firmele din industria de armament americana? Cui se mai dadeau contracte grase si spagi pe masura? Cum se intretinea iluzia luptei cu niste teroristi inexistenti?

Mediafax