Succesul incontestabil al alianţei Becali+Vadim la alegerile europarlamentare nu poate fi tăgăduit. Nici în visele sale cele mai îndrăzneţe CV Tudor nu a sperat, după umilinţa înfrângerii de la alegerile din noiembrie 2008, când PRM nu a intrat în parlament, să obţină acum trei mandate pentru Bruxelles. La acest succes de 9% s-a adăugat criza şi bâjbâiala actualei puteri în identificarea unor soluţii în favoarea cetăţenilor. Pe de altă parte românii după ce şi-au lăsat în noiembrie 2007 naţionaliştii acasă şi maghiarii l-au trimis pe Tokes la Bruxelles pentru ca să ţipe din gură de şarpe pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, de data aceasta au ales antidotul iredentismului maghiar pe Vadim şi Becali. Naţionaliştii Vadim şi Becali şi-au dat seama că numai uniţi pot fi puternici, ca şi în Hora Unirii a lui Vasile Alecsandri: “unde-s doi puterea creşte”. Gafa justiţiei de a-l închide pe Becali în Săptămâna Patimilor, omul care a donat două milioane de euro la biserici, nu a făcut decât să-i umfle voturi în pânzele politice. Vadim a intuit că împreună cu Becali vor câştiga. Şi au reuşit să obţină trei mandate. Cei 9% din electorat sunt adunate procentele PRM şi PNG din noiembrie 2007, adică 4,5% de căciulă pe partid.
E evident că Vadim şi Becali nu se mulţumesc numai cu acest procent şi au pus la cale crearea unui mare pol naţionalist, care să cuprindă PRM, PNG, Pentru Patrie şi mişcarea patriotică de tineret Noua Dreaptă, în ascensiune în ultima vreme pe eşicherul acţiunilor naţionaliste din România. Primul pas, l-au făcut fostul primar Gheorghe Funar şi liderul PNG, prof. Dr. Pompiliu Manea, care au chemat public la crearea unui mare partid de dreapta naţionalist, împreună cu Noua Dreaptă. Liderii PRM, PNG şi ND au declarat pentru NapocaNewes următoarele: Gheorghe Funar: „Eu sunt pentru fuzionare, pentru crearea unui partid de dreapta autentic românesc. Restul partidelor sunt de fapt doar rămăşiţe ale FSN. Şi suntem dispuşi şi la cooptarea Partidului pentru Patrie şi a Noii Drepte, pentru a forma un pol naţionalist în România”. Pompiliu Manea: „Decât să fii şef la un partid de nimic, mai bine eşti membru al unui partid de valoare. Eu lupt pentru o dreaptă românească care să aibă 30 la sută din electori” şi avocatul Tudor Ionescu, liderul Noua Dreaptă: “Noua Dreaptă, chiar dacă este o mişcare civică patriotică puternică, nu a reuşit încă să abordeze lupta politică. Noua Dreaptă este pentru crearea unui pol naţionalist românesc, alături de PNG şi PRM”.
Pe surse, deţin informaţii că, în curând, vor avea loc negocieri la Cluj şi apoi la Bucureşti între liderii acestor formaţiuni naţionaliste pentru crearea unui partid puternic, cu caracter naţionalist de dreapta. Partidul va fi o sinteză între structurile şi experienţa PRM, cu banii şi zestrea electorală a PNG şi cu ardoarea patriotică şi incisivitatea tinerilor dornici de acţiune directă şi reformatoare de la Noua Dreaptă. Acest nou partid care vine pe un fond de criză morală, politică şi economică, având similarităţi în ascensiune pe plan european, va putea ajunge în toamnă în sondaje la un procent de 11 – 12% din sufragii. Cred că de noul partid naţionalist va depinde balanţa realegerii în turul doi a lui Traian Băsescu. Pentru alegerile din 2012 se poate coagula un mare partid naţionalist de dreapta, care ar putea ajunge la 25% din electorii români şi contribuind la guvernarea României, cu înlăturarea elementelor corupte din sistemul politic, ce au compromis încrederea cetăţenilor în democraţie şi într-o guvernare stabilă în folosul naţiunii.
Sursa: napocanews
9 comentarii:
sa vedem,nu zice hop pina nu sari pirleazul! sint doua firi imprevizibile! dar proiectul ar fi excelent!
ee,stau eu sa-i pling de mila robertei,ce sa-ti spun! asa le trebuie,daca s-au bagat in troaca porcilor!
Pasi spre un mare partid de dreapta dar condus de niste mascarici.
Scuze daca pare comentariul deplasat dar cred ca asta e cel mai bun rezumat.
In locul unei autentice miscari de dreapta ni se baga pe gat un surogat ieftin.
Dreapta ca atare a inregistrat succes importante si in Germania.Si aici nu e vorba numai de aripa conservatoae a CDU. Emigratia sustinuta indeosebi din afara( turci si nordafricani multi musulmani fac ca domurile si catedralele evanghelice sint treptat inlocuite de moschei si minarete, rata criminalitatii la aceste grupuri este de 3 ori mai mare ca in randul populatiei autohtone) dar si bataia de joc la care este supusa Germani de peste ocean(vezi vizita fulger a lui Barack Obama,omul fara patrie, care a fost doar la Buchenwald .....in timp ce in Franta a facut vizita de stat) pierderea simbolului "marca germana" sint cateva cauze.
asta e cea mai buna veste pe care am auzit-o in ultimele zile (dupa victoria PRM). avand in vedere ca in Bucuresti PRM a obtinut peste 16%, cred ca scorul real, fara frauda, ar fi fost de aproximativ 15. Sunt sigur ca in cazul unei aliante national-crestine, intre PRM, PNG si ND, cu toate voturile furate, tot s-ar ajunge, chiar si in momentul acesta, la 15-20.
Aline, in aceste momente cred ca e mult prea putin important cine va conduce. Se poate face un triumvirat pana trec alegerile parlamentare. Important e ca nu dispare sentimentul national, nu-i asa?
Nu stiu ce sa spun. Articolul pare oricum o leaca de partea miscarii. Oricum, e un lucru bun, o uniune politica de genul asteia chiar e buna. Macinarea politica distruge. Si cei de la ND au niste idei bune(pacat ca sunt adesea de un extremism violent care imi displace).
Articolul e "made in Cluj". Iar cei de la Noua Dreapta sunt inca tineri. Vor realiza ca sunt si mijloace mai pasnice, cu ajutorul carora vor putea sa atraga, si nu sa respinga, lumea.
Dincolo de "stanga" si "dreapta", nationalismul este mai presus decat doctrinele si nu moare niciodata.
R.L.
Trimiteți un comentariu