Inainte de a avea orice simpatii politice, sunt roman si "de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul" mi-e prieten. Nu numai mie. Am fost printre cei (nu indeajuns)multi care au intuit dezastrul in care avea sa ne azvarle Basescu si partidul de care se foloseste, PD-L, dar am fost mai putini decat cei care prin votul lor idiot au aruncat tara in criza asta cu nonsalanta si inconstienta.
Niciodata nu m-a incercat un sentiment de mila ca acum, la vederea imaginilor summitului NATO, cu Basescu izolat pe plan international, evitat de toti precum un lepros. Nu, nu mi-e mila de Basescu, el va trece peste umilinta asta (daca nu a si trecut deja) cu ajutorul unei sticle de whisky. Mi-e mila de noi, poporul roman, de cei multi care au crezut ca viata va fi mai frumoasa dupa '89, ca democratia inseamna ceva si nu doar o vorba fara nici o valoare. Basescu si camarila sa au facut ca acest cuvant, "democratia", sa arate ca o sperietoare si ca un instrument strict in folosul lor, nicidecum al poporului. Pana si slugarnicul Liiceanu se debaraseaza de Basescu, sub pretextul unor vorbe nepotrivite ale acestuia. Tot ce se petrece in viata politica interna si internationala arata ca presedintele nostru este o eroare. O eroare istorica! Sa speram si sa ne rugam sa fie ultima!
3 comentarii:
eroare? de unde ? e oroare,Ioane! mie nu mi-a fost rusine ,avem un 'renume" in ieuropa! in fond ,asa se poarta betivanu' cu poporul ,il trateaza cu sictir! macar sa vada si el cum e sa fi umilit !!
despre odele pedelacheilor la adresa duduii n-ai nica de spus?
absolut halucinanta declaratia proastei de roberta,auzi la tuta ,a venit sa ia lumina! ptui drace,da neste muie n-ai vrea ,mai proasto?
Nu fii rea Anca! Astia sunt oamenii. In conditiile de azi nu poti cere prea mult de la ei. Trebuie sa ne obisnuim cu dezamagirea!
nu sant rea,sant cu capul pe umeri! da,nu sant rea,sant foarte rea,hahaha!!!
Trimiteți un comentariu