„
În plină perioadă de criză economică este nevoie de optimism. Dacă fiecare dintre noi ne facem datoria, putem depăşi această perioadă dificilă”- Emil Boc.
Domnule premier,
Aveti dreptate. In criza, e nevoie de optimism, ca altfel crapi. Daca optimism nu e, nimic nu e, domnule Boc. Pana la urma, poporul asta a fost un popor de optimisti. Cand ne atacau turcii, ai nostri ziceau „Lasa dom-ne, ca o sa se incheie cumva si razboaiele astea, ca doar n-or dura la infinit” Si nu durau, domnule premier. Chiar se incheiau, cu toate ca dupa ele, economia noastra se dovedea secatuita rau de tot. Pe urma, mai tineti minte, pe vremea lui Ceausescu, toti eram niste optimisti mascati, convinsi ca odata si-odata tot se va termina si cu comunismul. Si uite ca iar aveam dreptate.
Optimista era si doamna Ridzi (va mai aduceti desigur aminte de ministresa pe care Dv insiva ati numit-o la Tineret), care spera sa nu se descopere potlogariile facute de ea cu banii de care aveti atata grija. Numai ca din pacate pentru coana Ridzi, optimismul ei nu prea s-a adeverit. Dar asta-i viata, domnule premier, ministrul cu m mic nu se poate pune cu Destinul cu D mare.
Pentru ca vedeti, exista optimism si optimism. Exista un optimism al sinucigasului, care spera si el sa-i reuseasca tentativa de suicid. Exista optimismul razboinicului care spera sa castige batalia, chiar daca ramane fara nimic in jur (victoria a la Pyrrus, cum ii spun unii). Si, in fine, exista un alt optimism, cel la care probabil faceti Dumneavoastra referire. E optimismul celui care spera sa se rezolve cumva de la sine problemele, fara sa faca nimic pentru asta.
Mi-a placut tare mult cum ati spus sa ne facem cu totii datoria, dom` Boc. Curat le-ati spus-o! Cum ar veni, romanii sa isi faca datoriile, asa cum si Guvernul face datorii! Ca tot veni vorba, dom- Boc, asta cu fiecare ce trebuie sa-si faca datoria, este ca se referea si la Guvern? Ca nu stiu de ce, parca in anumite zone, in afara taierii amproasta de cheltuieli, nu prea se leaga nimic din ceea ce faceti, cu toate ca intentiile sunt onorabile. E ca si cum un copil declara ca se va face ( atunci cand va fi mare) aviator, dar se duce sa urmeze cursuri de moasa comunala.
Eu insumi sunt un optimist, domnule Boc. Am fost de cand v-au instalat in functie si le promiteati profesorilor ca le veti mari salariile. Le-ati insuflat, cum ar veni, o doza de optimism Dv insiva. Sigur ca era o minciuna asta cu maritul salariilor, dar cine mai sta acum sa numere cate minciuni s-au spus…Important e sa fim optimisti. Mi-a placut de asemenea optimismul cu care anuntati tot felul de planuri anticriza. Nu se dovedeau ele eficace, dar erau de un optimism debordant. O tineti minte pe aia cu forfetarul? Doamne, cat optimism….Intre timp au crapat cateva zeci de mii de firme, dar dati-mi voie sa va zic ca se crapa si din optimism. Oricum, cred ca firmele acelea n-o mai duceau mult. Asa cum probabil ca n-o s-o mai duca nici urmatoarele zeci de mii care deja isi manifesta optimismul fata de cariera Dvs politica viitoare.
Am recitit acum cateva minute programul Dvs de guvernare. Optimism de optimism, ce mai…E drept ca dupa ce v-ati revenit din optimismul acela, ati zis ca nu stiati adevarata stare a economiei. Eu mai sper, domnule premier, sa recunoasteti ca nici acum n-o stiti. Si sa va ganditi putin mai altfel la ce e de facut. Ati auzit ca Franta a aplicat un credit fiscal strainilor. Creditul fiscal reprezintă o diminuare a impozitului pe venit sau a impozitului pe profit cu suma impozitului achitat în străinătate. Optimist din fire, imi dau seama ca aveti argumente solide impotriva unei asemenea solutii. Ca si impotriva unei gandiri economice relaxate, care sa puna bazele unei cresteri economice sustenabile. Pana la urma, optimist la optimist nu-si scoate ochii, nu?
Inchei, ca simt ca mi se termina optimismul. Pentru ca mai e un proverb care, putin modificat, zice cam asa. Cine ridica optimismul, de optimism va pieri.
Dan Popa's Weblog
