miercuri, 29 octombrie 2008

Romania, cea mai religioasa tara din zona

Conform unei analize efectuate în 14 ţări din fostul bloc sovietic, în Europa Centrală şi de Est, România are cea mai religioasă populaţie. Ungaria se află printre codaşii listei. În frunte, România este urmată de Polonia şi Republica Moldova, iar la capătul listei găsim Ungaria, Slovenia, Republica Cehă şi fosta Germanie Răsăriteană (RDG).


Cercetătorii temei subliniază că în Ungaria a scăzut la toate categoriile de vârstă numărul persoanelor care participă cu regularitate la slujbele religioase. Cu zece ani în urmă, 20% s-au considerat „foarte religioşi”, azi proporţia acestora este de 15%. Tot aşa a scăzut şi numărul celor care merg cu regularitate la biserică. A dispărut diferenţa dintre sate şi oraşe. Până când mai devreme baza tradiţională a bisericilor au constituit-o în Ungaria enoriaşii de la sate, acum se constată o scădere numerică a persoanelor care participă activ la viaţa bisericească şi în rândul sătenilor. Dintre statele post-comuniste doar în Lituania se observă o scădere atât de mare a numărului religioşilor, ca în cazul Ungariei.

Rezultate cercetărilor conduse de profesorii universitari din Viena şi Budapesta, Paul M. Zulehner şi Tomka Miklós, au fost publicate în ziarul Népszabadság, din 8 octombrie 2008. Din datele publicate reiese că oamenii religioşi consideră o calitate omenească importantă toleranţa. Luând în considerare aprecierile cercetării publicată în cotidianul maghiar, logic putem spune că România fiind cea mai religioasă ţară din Europa Centrală şi de Est are cei mai toleranţi cetăţeni din zonă.


Sursa:Foaia Romaneasca

2 comentarii:

Anonim spunea...

toleranti?

manifestarile extremiste de la gay fest vi se par tolerante?

Ion de la Chiuiesti spunea...

Consider normal ca gay-ii sa stea acasa si nu sa-si etaleze anormalitatea in public!

Mediafax