marți, 16 decembrie 2008

Preşedintele Adunării Generale a ONU, in conflict cu Israel, spune că a primit ameninţări cu moartea



Preşedintele Adunării Generale a ONU, care are relaţii tensionate cu Israelul, a declarat luni că a primit ameninţări cu moartea, iar serviciile de securitate ale ONU au deschis o anchetă, relatează AFP. Miguel d'Escoto Brockmann, preot catolic şi fost ministru de Externe al statului Nicaragua, a catalogat dreptr "răutăcioase şi calomnioase" informaţiile din presă potrivit cărora recent ar fi incercat să o impiedice pe ambasadoarea israeliană la ONU, Gabriela Shalev, să vorbească in cadrul unei şedinţe plenare a Adunării. "Ameninţări foarte serioase" cu moartea "au apărut pe internet", iar "autorităţile competente au fost sesizate", a spus purtătorul său de cuvint, Enrique Yeves. Declaraţia reacţionează şi la informaţiile apărute in presa israeliană, potrivit cărora d'Escoto a incercat să o impiedice pe Shalev să vorbească la o şedinţă a Adunării cand s-au celebrat 60 de ani de la semnarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. "Este o minciună ce poate fi calificată drept calomnie. Informaţiile din presă desemnează diplomaţi ai misiunii Israelului la ONU ca sursa acestei acuzaţii iresponsabile", a subliniat Yeves. D'Escoto a criticat şi "detenţia arbitrară" şi refuzul de intrare in statul israelian impusă de Israel lui Richard Falk, raportorul special al ONU pentru drepturile omului in teritoriile palestiniene. Falk a infuriat Israelul săptămana trecută, spunand că politica acestuia faţă de populaţia din teritorii seamănă cu "o crimă impotriva umanităţii". Oficiali ai ONU au spus că Falk a fost trimis spre Zurich la sosirea pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, duminică. "Rolul preşedintelui Adunării generale ar trebui să fie acela de a uni comunitatea internaţională şi de a promova interesele şi valorile comune ale acesteia", a spus purtătorul de cuvant al misiunii israeliene. "Insă, din primele zile ale preşedinţiei sale, d'Escoto se comportă ca un factor de controversă şi abuzează de poziţia sa", a subliniat el. D'Escoto, născut in SUA, a făcut parte timp de zece ani dn guvernul sandinist din Nicaragua şi este cunoscut pentru opiniile de stanga.

Sursa:Ziua online


Niciun comentariu:

Mediafax