În anul 1889, Congresul Internationalei Socialiste a decretat 1 Mai - Ziua Internatională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestatii muncitoresti. Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea tărilor lumii, diversele manifestări căpătînd amploare pe măsură ce autoritătile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către miscarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autoritătile organizau manifestatii uriase pe marile bulevarde, coloanele de muncitori în tinute festive fiind nevoite să scandeze lozinci si să poarte pancarte uriase. După 1990, importanta propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte, delectîndu-se cu mici si bere.
În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerînd reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tîmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, si după 1 mai 1886“, sugerîndu-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au mărsăluit 90.000 de demonstranti, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au cîstigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai tîrziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numărul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick“. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost răniti. În seara aceleasi zile, a fost organizată o nouă demonstratie în Piata Heymarket. Din multime, o bombă a fost aruncată spre sediul politiei. Au fost răniti 66 de politisti, dintre care 7 au decedat ulterior. Politia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care cîtiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhisti, care apartineau unei miscări muncitoresti promotoare a tacticilor militante violente, au fost judecati. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franta si Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre acestia au fost condamnati la spînzurătoare si 3 cu închisoarea pe viată. Sapte ani mai tîrziu, o nouă investigatie i-a găsit nevinovati pe cei 8. Mult mai tîrziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un politist.Sursa.
În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria constructiilor, au demonstrat, cerînd reducerea timpului de lucru la 8 ore. Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federatiei Sindicatelor din Statele Unite si Canadei (precursoarea Federatiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor si Tîmplarilor a initiat introducerea unei rezolutii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, si după 1 mai 1886“, sugerîndu-se organizatiilor muncitoresti respectarea acesteia. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanti au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstratie a avut loc la Chicago, unde au mărsăluit 90.000 de demonstranti, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au cîstigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai tîrziu, în Piata Heymarket din Chicago. Numărul grevistilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstratii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajatilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick“. Politia a intervenit, 4 protestatari au fost împuscati si multi altii au fost răniti. În seara aceleasi zile, a fost organizată o nouă demonstratie în Piata Heymarket. Din multime, o bombă a fost aruncată spre sediul politiei. Au fost răniti 66 de politisti, dintre care 7 au decedat ulterior. Politia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care cîtiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhisti, care apartineau unei miscări muncitoresti promotoare a tacticilor militante violente, au fost judecati. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franta si Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 5 dintre acestia au fost condamnati la spînzurătoare si 3 cu închisoarea pe viată. Sapte ani mai tîrziu, o nouă investigatie i-a găsit nevinovati pe cei 8. Mult mai tîrziu, au apărut dovezi conform cărora, explozia a fost o diversiune, pusă la cale chiar de către un politist.Sursa.
2 comentarii:
ai vazut cum au sarbatorit,prin alte tari,aceasta zi? mitinguri,proteste,tot tacimul!
eee,daca nu au si ei un marean:)
Pentru 2 mici si o bere, romanul uita ca vine maine o noua zi cu masa goala.
Trimiteți un comentariu