Ion de la Chiuiesti: Parintele Teofil Paraian a trecut la cele vesnice

joi, 29 octombrie 2009

Parintele Teofil Paraian a trecut la cele vesnice

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. Dumnezeu sa-l ierte!

4 comentarii:

flavius spunea...: trista veste...
Parintele Teofil era un reper aici...

Numai bine...; 29 octombrie 2009 la 11:19
chriss spunea...: Dumnezeu sa l odihneasca in Imparatia SA; 29 octombrie 2009 la 13:31
chriss spunea...: citeste asta http://horadeanu.blogspot.com/2009/10/va-suna-cunoscut-am-o-senzatie-de-deja.html; 29 octombrie 2009 la 13:32
Ion de la Chiuiesti spunea...: Parca se goleste lumea! Mi se pare mie sau sunt tot mai putini oameni adevarati?; 29 octombrie 2009 la 13:59

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

Cezar Ivănescu

"Eu sunt convins că existenţa noastră de aici, de pe pământ, este negativul alteia, plină de lumină. Moartea este doar un ritual de trecere spre adevărata noastră esenţă şi fiinţă. Nu trebuie să credem că această experienţă a călătoriei noastre pe pământ este o experienţă în totalitate negativă. Iisus strigă pe cruce: «Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?» Se întunecă. Pentru că pământul este un loc atât de sinistru, încât fiul divin îşi poate uita tatăl şi poate crede că a fost părăsit. Şi totuşi, în acest infern, învăţăm să iubim, să ne sacrificăm, să ne dăruim, să fim generoşi. Este un infern feeric. Anamneza angelică pe care ne-o facem, din când în când, ne indică spre ce ne îndreptăm. Spre Dumnezeu. Şi toată viaţa noastră trebuie să fie o lecţie de modestie."

Scrisoarea lll (fragmante) - Mihai Eminescu

. . . . . . . . . . . . . . . .
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!

Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân' şi numele tău... ţară!
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Pătru Opincă - Aron Cotruş

Io,
Pătru Opincă,
ţăran fără ţarină,
plugar fără plug,
ciurdar fără-o vită,
îmi duc viaţa necăjită
fără strâmbătăţi şi vicleşug
şi bruşul de mucedă pită
mi-l plătesc cu sânge din belşug...

O vorbă a mea-i ca o mie...
am slujit cu cinste şi-omenie
satului
şi împăratului...
de sărac ce-s, toţi câinii mă
latră,
şi noapea, când pe uliţi trec
domol,
nu mă aşteaptă pe nici un
podmol
fete mari cu ţâţe ca de piatră...

sapa mea muşcă, rupe adânc,
dar nu-mi aduce nici doară
cât mânc...
la secere,
nime nu se ia cu mine
la-ntrecere...
coasă ca a mea în ţara toată
nu e...
sprintenă trece prin ierburi
ca
de cuie...

rânza mi-e goală, blidul la fel,
dar grâul creşte drept ca de oţel,
să se-mbuibe din el
groful putred, ciocoiul mişel...

Io,
Pătru Opincă,
ce-ntre-atâtea moşii n-am doar
o şirincă.
înfrunt strâmbele legi şi năpasta,
şi-n răzmeriţa ce-n mine creşte
sudui vârtos, mocăneşte,
şi scuip pe toată rânduiala asta!...

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! - Radu Gyr

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ion - Aron Cotrus

Groful întinde mâna ciocoiului celui nou
în castele cu usi si trepte multe...
jandarmi cu pusti si vine de bou
stau la pânda gândul sa-ti asculte.
Ioane,
esti unul,
poti fi milioane, –
vrerile tale ne-nfrânte
sa nu le-nspaimânte
nici temnita, nici tunul...

Ciocoiul si groful din totdeauna
sunt una...
Ioane
esti unul,
poti fi milioane,
sa nu-ti poata smulge nici tunul
ogorul de putine pogoane!...

Spre caii tai, spre voinicii tai boi
se uita cu ura si grofi si ciocoi...
Ioane,
tu esti uriasul
ce poti osândi la pierzare orasul
de trântori semeti si misei, –
numai sa vrei...

Ioane, ia seama bine!
tara aceasta se razima pe tine –
cu pumnii tai iuti
poti tu sa mai cruti
ciocoii bulgari, grecotei, arnauti,
ce-au venit cândva, goleti, de peste Dunare
sa-ti smulga munca si supunere?!

Esti unul,
poti fi milioane,
curajul tau sa-nfrunte, temnita, tunul;
sa creasca voiniceste, sa creasca,
vrerea ta româneasca, –
Ioane!

Doina - Mihai Eminescu

De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Ca nu mai poate strabate De-atâta strainatate. Din Hotin si pân la Mare Vin Muscalii de-a calare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Si strainul te tot paste De nu te mai poti cunoaste. Sus la munte, jos pe vale Si-au facut dusmanii cale, Din Satmar pân' în Sacele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român saracul! Îndarat tot da ca racul, Nici îi merge, nici se 'ndeamna, Nici îi este toamna, toamna, Nici e vara vara lui, Si-i strain în tara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dusmanii în puhoi Si s'aseaza pe la noi; Toate cântecele pier, Sboara paserile toate De neagra strainatate; Numai umbra spinului La usa crestinului. Îsi desbraca tara sinul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleaca Si isvoarele îi seaca - Sarac în tara saraca! Cine-au îndragit strainii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Si neamul nemernicia! Stefane Maria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' Archimandritului Toata grija schitului, Lasa grija Sfintilor În seama parintilor, Clopotele sa le traga Ziua 'ntreaga, noaptea 'ntreaga, Doar s'a 'ndura Dumnezeu, Ca sa 'ti mântui neamul tau! Tu te 'nalta din mormânt, Sa te aud din corn sunând Si Moldova adunând. De-i suna din corn odata, Ai s'aduni Moldova toata, De-i suna de doua ori, Îti vin codri 'n ajutor, De-i suna a treia oara Toti dusmanii or sa piara Din hotara în hotara - Îndragi-i-ar ciorile Si spânzuratorile!

joi, 29 octombrie 2009

Parintele Teofil Paraian a trecut la cele vesnice

4 comentarii:

Mediafax