duminică, 30 noiembrie 2008

CORNELIU ZELEA CODREANU 13 Septembrie 1899 – 30 Noiembrie 1938


Astazi se implinesc 70 de ani de la asasinarea rituala si miseleasca a Capitanului. Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul!

Cel mai mare dintre şapte fii ai profesorului Ion Zelea Codreanu (în trei rânduri deputat, provenind dintr-o străveche familie de pădurari). Străbunicul din partea mamei se numea Adolf Brauner, era bavarez de origine şi a ajuns în Bucovina ca funcţionar vamal pe timpul stăpânirii austriece. Acolo s-a căsătorit cu Elisabeta Cornea, străbunica lui Corneliu Codreanu.A absolvit Liceul Militar Mânăstirea Dealului şi Facultatea de Drept din Iaşi.În primul război mondial îşi urmează tatăl pe front.În 1919 aderă la Garda Conştiinţei Naţionale, organizaţie anticomunistă condusă de muncitorul ieşean Constantin Pancu.Dejoacă cu mult curaj, în 1920, două acţiuni comuniste la Regia din Iaşi şi la Atelierele CFR Nicolina. Se opune cu succes deschiderii anului universitar fără serviciu religios. Este ales preşedinte al Societăţii Studenţilor în Drept.La 10 Mai 1922, înfiinţează Asociaţia Studenţilor Creştini. În toamna lui 1922 pleacă să studieze la Berlin şi Jena, dar se întoarce în iarnă pentru a participa la marile mişcări studenţeşti din Decembrie 1922. Punctul principal al revendicărilor studenţeşti îl reprezintă numerus clausus, adică limitarea numărului de locuri alocate evreilor în universităţi la procentul pe care evreii îl aveau în populaţia românească.Împreună cu profesorul A. C. Cuza, fondează, în 1923, Liga Apărării Naţional Creştine.Organizează în acelaşi an, împreună cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Vernichescu, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Leonida Bardac şi Tudose Popescu un complot împotriva bancherilor evrei şi a capilor corupţiei din lumea politică. Complotul este trădat de clujeanul Vernichescu.Îl împuşcă, în legitimă apărare, pe prefectul de poliţie Manciu din Iaşi, în 1924. Este achitat un an mai târziu la Turnu Severin.Întemeiază la 24 Iunie 1927, împreună cu Ion Moţa, Corneliu Georgescu, Ilie Gârneaţă şi Radu Mironovici, Legiunea Arhanghelul Mihail.În 1930 organizează două ample marşuri în Basarabia, cu scopul de a potoli agitaţiile comuniste. Se constituie organizaţia de tineret Garda de Fier.Este ales deputat de Neamţ în 1931.Iniţiază în 1935 Comerţul Legionar.Întemeiază partidul Totul pentru Ţară, ca expresie politică a Mişcării Legionare.Este arestat în noaptea de 16-17 aprilie 1938 pentru ultragierea lui Nicolae Iorga şi este condamnat la şase luni detenţie. În luna mai i se intentează încă un proces şi este condamnat la zece ani muncă silnică.În noaptea de 29-30 Noiembrie 1938 este asasinat de jandarmi împreună cu Nicadorii şi Decemvirii, în timp de erau transportaţi către Jilava.


Un comentariu:

SoldatulDac88 spunea...

Vesnica pomenire Nicadorilor , Decemvirilor si Capitanului!
(Pacat ca cel putin de Nicadori si Decemviri se vorbeste atat de putin, din ce in ce mai putin. Cred ca si din cauza ca unii "PR-isti" vor sa se debaraseze de imaginea nedemocratica...)