Cateva personaje cu foarte mult timp liber au monopolizat datul cu parerea in public. Se schimba guvernul, se modifica mersul planetelor si clima. Numai pe ei, cu ideile lor fixe, nu-i clinteste nimic. Nici o explozie nucleara nu i-ar impiedica sa ajunga, la orice ora si pe orice tema, la televizor. Si, domnule, vorba unui intelectual francez, oamenii astia gandesc! Gandesc pentru voi si in locul multora. In realitate, se prefac ca judeca de pe pozitii critice si impartiale lumea care i-a refuzat, pensionat si trimis in istorie. Dar circualtia ideilor in Romania e ca aerul invartit de ventilator intr-o camera inchisa ermetic: imputit, statut, otravitor.
O mana de opinaci, pareristi si ganditori au confiscat opinia publica. Pare de necrezut, dar cam aceleasi figuri abonate in campania electorala la televizor continua sa apara astazi si sa tina predici. Lumea se schimba, ei nu. Parca am fi luati ostatici de o mana de jurnalisti, pseudo-experti si politicieni care mesteca la nesfarsit un numar limitat de false teme, controland si manipuland fluxul de idei si asa sarac, pus in circulatie de televiziunile mogulilor. Ati observat, poate, ca lumea din jur continua sa fie explicata de eternii Lucian Bolcas, Petre Roman, Norica Nicolai, Silviu Prigoana, Bogdan Chireac, Mugur Ciuvica, Sergiu Andon, de Codrin Stefanescu, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea si Radu Vasile.
Ei ne terorizeaza, mai departe, cu verboragia si delirul lor politic. Sunt disponibili sa apara la orice ora, pe orice subiect: arta, gunaoie, deszapezire, justitie, pensii, salarii, educatie, sport. Nu se pricep, n-au expertiza, doar opinii dirijate politic sau apara interese private, nu interesul general. Parca cineva ii plateste numai pentru asta: sa apara continuu la televizor, sa falsifice dezbaterea publica, sa faca in asa fel incat temele esentiale sa fie mereu eclipsate, omorate cu mult zgomot si istericale. Dar ei nu sunt disponibili doar ca prezenta fizica. Calitatea lor cea mai importanta este disponibilitatea politica, versatilitatea. Garantii paraliziei intelectuale, oamenii disponibli dau cu mopul pe creier, practicand terorismul mediactic. Vesnic utili in mecanica puterii, oamenii disponibili ne vor teroriza si pe viitor din spatele ecranului.
E adevarat, exista si alte explicatii. Ei, oameni diponibili, sunt gata oricand sa ajunga intr-un studio de televiziune cu viteza luminii din orice colt al orasului. Raspund la primul bip, nu refuza niciodata invitatii, nu stiu sa spuna: nu ma pricep. Producatorii sunt fericiti, au cu ce sa umple timpul de emisie. Tot ei, producatorii, sunt cateodata nefericiti: cand li se spune cine are voie in platou si cine nu, cand primesc telefoane de sus si numele invitatilor dictate in ureche.
Putinii jurnalisti, politicieni sau experti rezonabili nu apuca, chiar daca ajung in spatiul public via TV, sa-si expuna argumente si sa discute pe fond. Din acest motiv, cei mai multi s-au saturat sa predice in pustiu. Altii refuza din start invitatii la emisiuni in compania unor personaje si teme aberante, compromitatoare din capul locului. Acum, de cand cu alianta la guvernare dintre PDL si PSD, au disparut complet din peisajul televizat cei cativa intelectuali care, cu tot gradul lor de subiectivitate si de angajament politic, altminteri asumat deschis, reuseau sa aduca in discutie teme esentiale. Insa tacerea si retragerea lor in turnul de fildes sunt alta poveste.
Gandirea libera, critica, expertiza autentica si coerenta argumentatiei au plecat de la televizor. S-au mutat pe bloguri, forumuri si postari. Adevarata societate civila s-a mutat pe net. E bine, e rau?
de Dan Tapalaga
Sursa:hotnews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu