vineri, 29 mai 2009

Jaful urias de la Ministerul Sanatatii. Trecut si prezent



“În 2007, Ministerul Sanatatii a derulat un program ambitios privind starea de sanatate a populatiei. Din pacate, acest program s-a dovedit a fi cel mai costisitor si atipic program de evaluare din domeniul sanatatii din Europa. S-au cheltuit 631 de milioane de lei, aproximativ 200 de milioane de euro, practic, pentru a nu se afla nimic”, a declarat ministrul sanatatii, Ion Bazac, facand referire la analiza privind Programul de Evaluare a Starii de Sanatate a Populatiei initiat de liberalul Eugen Nicolaescu.

Programul “Analize pentru toti” a fost o risipa a banului public, fiind descoperite si numeroase nereguli in aplicarea acestuia. “Datele de morbiditate sunt în totala contradictie cu cele raportate. Toate datele pe care acest program voia sa le obtina erau deja disponibile, fiind deja raportate diverselor organisme internationale din care facem parte”, a mai precizat Bazac. Ancheta Ministerului Sanatatii releva ca in peste 400.000 de cazuri, investigatiile au fost “dublate”, in conditiile in care asiguratilor li s-au repetat aceleasi analize pe care le faceau obligatoriu prin natura tratamentului. Totodata, in peste un milion de cazuri s-au operat inregistrari incorecte si numai la 2% dintre cei chestionati s-a identificat o boala despre care nu stiau. Ministerul Sanatatii a facut “un efort arheologic” în ultimele patru luni pentru a organiza “toate datele disparate si pentru a gasi explicatii la sumele foarte mari risipite în acest program”, a concluzionat Bazac. Sursa: gardianul.ro.

Ca Nicolaescu si guvernul Tariceanu au secatuit tara stim cu totii, dar tot asa de bine stim ca si acest Bazac are aceleasi intentii, exprimandu-se in acest sens pentru achizitionarea de rezerve uriase de Tamiflu, vaccinul-fantoma antigripal "universal"(folosit si la gripa aviara si porcina, si probabil si la cea cabalina cand va aparea), precum si pentru vaccinarea fetitelor si a femeilor cu Gardasil, vaccin care a ucis zeci de persoane si care urmareste sterilizarea.

Niciun comentariu:

Mediafax