Pescuirea minunata

Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El.

Ev. Luca 5, 1-11

O noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-l scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu.

Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face“, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine.

Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, dar se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă, aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar dacă-l iei şi-l guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii cunosc din experienţă acest adevăr.

Sf. Teofan Zavoratul

sursa

Angela merge mai departe

Astăzi am văzut cum mai multe posturi de televiziune deplang situatia in care a ajuns Angela Similea ca urmare a folosirii defectuoase a unui credit de 700 000 de euro pe care Victor Surdu, sotul ei decedat,  l-a contractat acum vreo 5 ani. Este de plans si nu prea.

Oare cati dintre cetătenii onesti ai Romaniei sau chiar comercianti au reusit să primească din partea unei banci asa o sumă? Cati au reusit să primească măcar 7000? Să fim seriosi. Victor Surdu avea un statut care ii deschidea usi, usi care niciodată nu se vor descuia in fata unui simplu cetatean. Era un "ciocoi", vorba lui ziaristului Banciu. Un ciocoi care si-a cladit avere din nimic, un profitor al regimului talhar de dupa '89. Si de statutul ăsta a profitat si Angela Similea. Au dus o existenta idilică, sperand intr-un "tun" care să-i redreseze financiar, cum fac majoritatea miliardarilor de carton.

Nu. nu o plang pe Angela Similea. Averea pe care o pierde nu era muncită, nu era trudită nici de ea, nici de Surdu. Iar daca a pierdut-o cel mai probabil ca nu o merita. Si să nu uitam un alt aspect. In timp ce o gramadă de romani isi pierd casele pentru un credit infinit mai mic si nu mai au nici o perspectivă, Angela Similea are un atú, talentul ei. Oricand sustine un recital si mai manancă doua-trei luni!

Salvati aurul Romaniei! Se poate!

Toate marile partide politice din Romania au cazut de acord sa vanda pe nimic aurul tarii. Toate vor sa cedeze aurul muntilor Apuseni. Sigur, fac exceptie cateva voci care nu prea conteaza. In mijloacele mass-media se face o publicitate agresiva in care se arata ce bine vor trai romanii dupa aia. Va curge miere, lapte si aur!

In acest timp, guvernul Venezuelei a naţionalizat "explorarea şi exportul aurului", stabilind la 13% redevenţele pentru extracţie şi interzicând exportul, conform AFP via Money.ro. Venezuela continua reformele care au dus la cresterea bunastarii poporului. Continua sa arate lumii ca statul trebuie sa lucreze pentru cetatenii proprii si nu pentru institutiile nesimtite ale Noii Ordini Mondiale. Se poate!

Luarea crucii si urmarea lui Hristos

Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi să facă tot ce zice Hristos. Desăvârşita ascultare faţă de Hristos, ascultare faţă de toate câte porunceşte, este semnul de recunoaştere a unui creştin adevărat. Şi ce porunceşte Hristos? O vedem în Evanghelia de astăzi. Zice Hristos:

„Cine vrea să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie!”.

Auziţi ce zice? Înţelesul cuvintelor Lui este:

Vrei, omule, să-Mi urmezi, să vii după Mine, să fii omul Meu şi ucenicul Meu? Te chem lângă Mine, dar nu te forţez. Înaintea ta sunt două drumuri. Unul este drumul satanei, care la început pare uşor şi mulţumitor, dar la sfârşit este prăpastie, distrugere, iad. Celălalt drum este al Meu. Este drumul care pare îngust şi dificil. Drum anevoios şi obositor, drum presărat cu spini, cu multe piedici şi ispite, drum care seamănă cu drumul Golgotei. Dar acest drum, drumul credinţei şi al virtuţii, este binecuvântat, şi la sfârşitul drumului este viaţa veşnică. O, omule! Aceste două drumuri stau înaintea ta. Alege unul din două. Eşti liber. Dar din clipa în care vei alege şi te vei hotărî să urmezi drumul Meu – zice Hristos – , trebuie să împlineşti trei condiţii.

Şi care sunt, Hristoase, condiţiile cu care Mă primeşti?

Şi Domnul, Domnul cel răstignit, de pe înălţimea Crucii răspunde fiecăruia care urmăreşte mântuirea sa: Condiţiile sunt trei: „Să se lepede de sine” este prima condiţie. „Să-şi ia crucea sa” este a doua condiţie. Şi „să-Mi urmeze Mie” este a treia condiţie.

Trei condiţii! Nu te teme auzindu-le. Împlineşte-le şi vei afla pace şi odihnă.

Dar ce înseamnă cele trei condiţii pe care le cere Hristos? Lăsând la o parte cea de-a doua şi cea de-a treia condiţie, în această scurtă predică vom vorbi despre prima: lepădarea de noi înşine.

„Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine…”.

Ce înseamnă „să se lepede de sine”? Să se lepede cineva de sinele său, de propriul eu, adică să-şi urască sinele. Să-mi urăsc sinele? Auzind oamenii această condiţie se miră şi întreabă: Cum, Hristos, care ne-a poruncit să ne iubim „aproapele ca pe noi înşine”, zice acum să ne urâm pe noi înşine? Să urăşti şi să iubeşti nu sunt două lucruri potrivnice? Cum se împacă? Vă rog să luaţi aminte.

Fiecare om, precum de multe ori o zicem, este suprema făptură a lui Dumnezeu. Simte în el însuşi că, chiar dacă seamănă cu alţi oameni în punctele de recunoaştere comune firii lui, trupeşte şi sufleteşte, totuşi fiecare om are ceva deosebit care îl distinge de toţi ceilalţi oameni. Precum frunzele care sunt în acelaşi copac sunt asemănătoare, dar, după cum zic naturaliştii, fiecare frunză are ceva diferit de celelalte frunze, aşa şi omul, între milioanele şi zecile de milioane de oameni, ca persoană are ceva deosebit, constituie o personalitate deosebită. Este unic şi irepetabil. El şi numai el cu această personalitate a sa distinctă apare pe pământ o singură dată.

Pentru ca omul să dăinuiască, să trăiască şi să progreseze are în interiorul său viu instinctul vieţii. Fiecare om îşi iubeşte sinele, se iubeşte pe sine. Îi este foame? Se va îngriji să găsească mâncare. Îi este sete? Va alerga la izvoare. Îi este frig? Se va îngriji pentru încălzirea sa. Este bolnav? Îşi va căuta medicamentul. Fiecare om nu se lasă pe el însuşi, sinele său, flămând, însetat, gol, bolnav.

Iubirea faţă de noi înşine este sădită în noi. A sădit-o Dumnezeu în fiecare om. Şi graţie acestei iubiri trăieşte şi există omul. Şi doar atunci când din diferite pricini, şi în principal din cauza necredinţei, îşi pierde această iubire a sa faţă de sine, atunci acest om deznădăjduit se sinucide. Cei care se sinucid îşi urăsc sinele şi cu mânie doboară copacul vieţii pe care l-a sădit Dumnezeu.

Când Hristos zice „să se lepede de sine”, nu înţelege să ne urâm sinele, care este creaţia lui Dumnezeu şi trebuie să luăm aminte la el şi să îl îngrijim, ci înţelege altceva. Omul nu mai este cel curat, cel nevinovat, cel fără viclenie. În sufletul omului, după căderea celor întâi zidiţi, a intrat păcatul, atracţia şi înclinarea spre rău. O, păcatul! Groaznic microb. Acest păcat l-a întinat şi l-a stricat pe om. A stricat şi iubirea faţă de noi înşine, care înainte de căderea celor întâi zidiţi, era o iubire curată, firească. Dar prin păcat iubirea aceasta ca un râu năvalnic a ieşit hotarele lui şi a pricinuit şi pricinuieşte mari catastrofe. Iubirea a devenit egocentrică, sălbatică. Patimile stăpâneau. Totul pentru noi înşine, pentru sinele nostru, nimic pentru alţii, să flămânzească, să înseteze, să fie goi, să fie expuşi la mii de primejdii şi nevoi. Pironul omului egoist nu-l arde. Închis în cochilia sa ca un melc, se îngrijeşte doar de sinele său. Pe alţii îi consideră doar mijloace de exploatare pentru a-şi satisface desfrâul, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi. Pentru ca să sugă sângele lor.

Această iubire, care iese din limitele ei fireşti şi întâlneşte răutatea şi patima, iubirea de plăceri, iubirea de slavă şi iubirea de arginţi, această iubire nu merită să se numească iubire, n-are nicio legătură cu învăţătura şi pilda lui Hristos, care Şi-a jertfit viaţa Sa pentru mântuirea lumii. Creştinul adevărat se răstigneşte, suferă şi pătimeşte pentru aproapele său. Cel iubitor de sine şi egoist răstigneşte, îi exploatează pe alţii şi îi chinuieşte. Aşadar, nu pe omul pe care l-a plăsmuit Dumnezeu, ci omul cu răutăţile şi patimile lui, omul cel vechi, după cum îl caracterizează Apostolul Pavel, care trăieşte şi împărăţeşte în inimile noastre ale tuturor, acesta este cel de care trebuie să ne lepădăm şi pe care trebuie să-l urâm.

Câtă vreme în inima noastră trăiesc groaznicele patimi, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele nostru nu îl iubim şi nu merităm să ne numim ucenici şi oameni ai lui Hristos. Însă pentru a nimici răutăţile şi patimile este nevoie de o luptă dură, este nevoie înainte de toate de harul lui Hristos, care dezrădăcinează din piepturile oamenilor iubirea de sine, acest copac neroditor, şi sădeşte iubirea lui Hristos, acest copac frumos şi aducător de roadă, ale cărui rădăcini se află în stânca Golgotei.

Motto-ul nostru? Ca să trăiască iubirea lui Hristos, trebuie să moară patimile noastre, trebuie să fie biruit păcatul şi satana!

Mitropolitul Augustin de Florina 


sursa

Boala

Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

Marin Sorescu

Rastignirea Romaniei

Traian Basescu a fortat cu siretenie si a reusit o intalnire cu Obama, intalnire care se vrea un raspuns la indiferenta cu care acesta este tratat de marile cancelarii occidentale. In paralel, Baconschi si Hillary Clinton au semnat parteneriatul strategic privind asa-zisul scut antiracheta american instalat pe teritoriul romanesc.

Dupa intrevederea cu omologul sau american, presedintele Basescu a declarat ca "Aceasta vizita in SUA va ramane in istoria Romaniei"(ziarul Puterea). Eu, in ignoranta si nepriceperea mea i-as raspunde ca are dreptate. I-as mai raspunde ca aceasta vizita va intra in istorie drept intalnirea la care Romania a fost rastignita a nu stiu cata oara, a fost aruncata in linia intai a unui viitor conflict, care din nou nu ne apartine. O rastignire cel mai probabil fatala. Iar autorul acestei tradari si crime impotriva Romaniei din nou va scapa nepedepsit. Pe lumea asta.

Inaltarea Sfintei Cruci

"Când zicem cruce nu înţelegem doar lemnul din care este confecţionată. Îl înţelegem pe cel Răstignit, pe Domnul nostru Iisus Hristos, care a suferit înfricoşata mucenicie a răstignirii, şi prin această jertfă, pe care a oferit-o pe lemnul crucii, a izbăvit neamul omenesc de păcat. Fiecare picătură a sângelui care s-a vărsat din rănile celui Răstignit, din mâinile, picioarele şi coasta Lui găurite, fiecare picătură a sângelui lui Hristos s-a făcut un râu – ce zic? -, s-a făcut o mare, un ocean, în care se spală şi se curăţesc milioanele de oameni păcătoşi.

Crucea! Fără sângele lui Hristos nimeni, nici un om, oricât de bun şi sfânt ar părea, nu poate să se mântuiască. Se mântuieşte, se curăţeşte, se izbăveşte doar omul care crede în Izbăvitorul lumii cel Răstignit. Puterea, care izvorăşte din jertfa pe cruce a lui Hristos, depăşeşte orice altă putere. Este o putere tainică şi nevăzută. Această putere a crucii a atins sufletul tâlharului şi l-a făcut să spună: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Această putere l-a făcut pe sutaş să îngenuncheze înaintea celui Răstignit şi să spună: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta!” (Matei 27, 54). Această putere a atins şi sufletul unui fanatic vrăjmaş al celui Răstignit şi l-a făcut cel mai fierbinte propovăduitor al Evangheliei; şi acesta este apostolul Pavel. Acum, plin de recunoştinţă, Pavel cade şi se închină crucii Domnului şi spune cuvinte care, împreună cu cuvintele pe care le-au spus tâlharul şi sutaşul, constituie un veşnic imn al celui Răstignit. Zice Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda fără numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, iar eu pentru lume” (Galateni 6, 14). Adică: Alţii să se laude cu ce doresc – e dreptul lor. Eu însă, doar cu un lucru mă laud, cu crucea Domnului. Crucea Domnului m-a mântuit. Ea mi-a dat putere să înving răul care există în lume. Răul nu poate să mă învingă. Eu sunt mort pentru lume, iar lumea este moartă pentru mine."

Mitropolitul Augustin de Florina(fragment de predica)

Sursa

"Să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie mai puţine"

A inceput un nou program de exterminare si noi nu am aflat? Sa-l numim pe Valerian Vreme noul ministru al Eugeniei! Sau mai bine idiotul de serviciu?

11 Septembrie 2001 sau cum ne-au pus capastru

Toate posturile TV comemoreaza crima uriasa din 11 Septembrie 2011. Si pentru ca criminalii trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus Al-Queda si Osama Bin Laden.

Totusi, nu ne-a spus nimeni de unde stiau televiziunile numele faptasului(Bin Laden) si a "piratilor" aerului imediat dupa atentate. Nu ne-a spus nimeni de ce s-au prabusit turnurile perfect controlat, inclusiv turnul 7(anuntat de BBC ca prabusit cu 20 de minute inainte de a se petrece). Nimeni nu ne spune de ce nu exista nici cea mai mica urma de avion in cladirea Pentagonului. Intrebarile sunt mult mai numeroase, iar raspunsurile nu exista.

Cert este ca aceasta zi a fost pretextul care a dus la restrangerea libertatilor civile, nu numai in SUA prin stupidul Patriot Act, ci si in Europa. A urmat atacarea si invadarea Afganistanului cu destabilizarile regionale de rigoare. Apoi invadarea Irakului(desi nu aveau nici o implicatie) si furtul petrolului acestora. Irakienilor nu li se permite trezirea, fiind tinuti ocupati de un permanent razboi civil sustinut cu brio de SUA.

Dureros este ca in timp ce sunt pomeniti Al-Queda si Bin Laden ca faptasi principali, nimeni nu vrea sa arate cu degetul adevaratele instrumente ale Noii Ordini Mondiale, adica George Bush jr., Dick Chenney si Donald Rumsfeld.

Duminica Dinaintea Înaltarii Sfintei Cruci

Nu există îndoială, fraţii mei, că Dumnezeu îl iubeşte pe om. Dar această iubire a lui Dumnezeu ne creează şi nouă obligaţia să-L iubim. După cum tu, mamă, ai pretenţia să te iubească copilul tău, aşa şi Dumnezeu aşteaptă să-L iubească oamenii. Este de datoria noastră să-L iubim pe Mântuitorul nostru.

Şi cu toate acestea nu există iubire pentru Dumnezeu. Astăzi inimile sunt reci – îngheţate pentru Dumnezeu. O profeţie a Apostolului Pavel zice, că: „În zilele din urmă” – şi suntem în zilele din urmă – „vor fi oamenii… iubitori de plăceri mai mult decât iubitori de Dumnezeu” (II Timotei 3,1-4), oamenii adică vor iubi plăcerile, cele mici şi neînsemnate, mai mult decât pe Dumnezeu. Unul îşi va iubi copiii săi, altul femeia sa, unul banii, altul cărţile, unul ştiinţele, altul chefurile, unul sporturile!… Vor înnebuni pentru acestea, dar în inimile lor nu va exista iubirea faţă de Dumnezeu, a infinitului Dumnezeu.

Asta nu se întâmplă astăzi? Pe Dumnezeu nu că doar că nu-L iubim, ci Îl şi batjocorim. Îl batjocorim cu limba şi cu cuvintele noastre, îl batjocorim şi cu faptele noastre. În fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare minut se aud înjurături. Şi apoi să aşteptăm progres, bunăstare materială? Aşa cum mergem – nu-mi spuneţi că-s pesimist, cântăresc societatea cu Evanghelia –, vă spun următoarele: Evreii o singură dată L-au răstignit pe Hristos, dar noi Îl răstignim de mii de ori în fiecare zi. În case, în şcoli, în cazarme, în tribunale, în bărci, în maşini, pe plaje, pe ţărmuri, pretutindeni, peste tot Îl răstignim. Nu există loc în care să nu ridicăm şi o cruce pentru Hristos.

După toate acestea, eu mă minunez cum Dumnezeu continuă să ne iubească. Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne! Ar fi putut să spună soarelui: Coboară-te puţintel, apropie-te de pământ! Şi atunci, temperatura ar fi urcat de la 40 la 100, 200, 300 de grade. Ar fi putut să spună mării: Nu suport adulterele şi curviile lor! Umflă-te, ridică-te, acoperă vârfurile, înălţimile, să nu rămână niciun vierme viu! Ar fi putut să spună apelor, izvoarelor, norilor şi râurilor: Secaţi!… Omule nemulţumitor, care bei apă şi-L înjuri pe Dumnezeu. Nu faci nici măcar ca găina, care bea şi apoi îşi înalţă capul sus ca şi cum I-ar mulţumi lui Dumnezeu. Dacă ar seca apele, nu vei mai găsi niciun pahar ca să te răcoreşti; ţi se va lipi limba de marmura peşterilor. Şi totuşi, Dumnezeu ne păstrează încă în lume pe noi, viermii. Slavă îndelung-răbdării Tale!

***

Fraţii mei, câţi credeţi în Evanghelia lui Hristos, în acest veac al stricăciunii, veniţi toţi, mici şi mari, la biserică în Ziua Înălţării Crucii. Postiţi, ca în Sfânta şi Marea Vineri. Gândiţi-vă la păcatele voastre, număraţi binefacerile lui Dumnezeu. Şi în timp ce vom vedea Cinstita Cruce, să spunem toţi: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Amin.

Mitropolitul Augustin de Florina(fragment de predica)

sursa

Ciubucuri la vedere

Agentia de turism  Basilica Travel, apartinand de Patriarhia Romana organizeaza diferite excursii(pelerinaje) in locuri sfinte. O activitate minunata cu atat mai mult cu cat este si foarte rentabila. Dar nu activitatile prin care patriarhia face bani ma intereseaza pe mine. Ma intereseaza  si ma deranjeaza in acelasi timp de ce aceasta agentie nu renunta la practicile balcanice de "a ciubucari", de a stoarce tot felul de sume neimpozabile de la clienti pentru servicii care sunt platite deja(ma refer la transport si ghizi). Basilica Travel nu se sfieste sa ceara aceste sume chiar prin intermediul paginii de internet:

Astfel, se cere suma de 50 de euro pentru soferi si pentru ghizi(apasa foto 2). La un calcul simplu reiese ca la un grup de min. 40 de persoane(conform cerintei agentiei) se strange minim suma de 2000 de euro libera de taxe. Or daca d-voastra credeti ca serviciile soferilor(care sunt platiti de firmele care au contract cu Basilica) sau ghizii agentiei primesc suma asta de bani, permiteti-mi sa va spun ca sunteti naivi. Acesti bani negri intra in buzunarul cuiva. In vremuri in care se vorbeste de eradicarea coruptiei si a evaziunii fiscale, mi se pare ciudat ca tocmai aceasta institutie sa faca gafa asta uluitoare, sa ceara ciubuc si sa indemne la fapte care la urma urmei sunt de coruptie  si evaziune in stare pura, fara perdea.

Nasterea Maicii Domnului

"Ce limbă va putea să laude în cântări după vrednicie pe Preasfânta? Sfânta noastră Biserică în cinstea Presfintei Născătoare de Dumnezeu a consfinţit multe sărbători. Iar una din acestea este Naşterea, adică ziua în care s-a născut Preasfânta. Luaţi aminte. Pe toţi sfinţii îi prăznuim în ziua în care au închis ochii în această lume deşartă. S-au născut păcătoşi şi au murit sfinţi. În timp ce Maicii Domnului nu doar Sfânta Adormire îi sărbătorim, ci şi Naşterea. Şi astfel, mărturisim că chiar dintru început Preasfânta a fost Cea Curată şi Neprihănită, Vasul străfulgetor al Harului lui Dumnezeu, în care s-a sălăşluit Dumnezeiescul Mărgăritar, Hristos. Din ziua naşterii Preasfintei a început să cadă pe pământ ploaia de aur, dumnezeiescul har. Sărbătoarea Naşterii ei este începutul mântuirii lumii."

Mitropolitul Augustin de Florina

sursa 

Un imn ciudat

In deschiderea meciului de fotbal Romania - Franta de ieri seara, am asistat la cea mai proasta interpretare a imnului Romaniei. Protagonist Marcel Pavel. Pe langa interpretarea ciudata, acesta a cantat cu totul si cu totul alt text. Justificarile penibile, amenda ce a urmat, conteaza foarte putin. Alegerea cantaretului a fost proasta din start. Marcel Pavel se pricepe la altceva decat cantece patriotice. De ce nu Furdui Iancu sau Veta Biris? 

PS. Si ca totul sa fie mai penibil, Pavel ataca ziaristii la Realitatea TV in loc sa-si ceara scuze. Din alt "colt" sare si EBA si ii trage un perdaf trubadurului. Toata lumea rade, canta si danseaza!

O lectie de onoare

Nu cu foarte multi ani in urma, printre conducatorii statelor lumii se remarcau o serie de oameni cu principii, iubitori de pace, de independenta, de libertate, oameni ale caror voci se faceau auzite la ONU, la reuniunile statelor nealiniate. Presa, pe vremea aceea, nu era in totalitate aservita intereselor globaliste, asa ca parerile lor razbateau.

In zilele noastre, unanimitatea de pareri privind viitorul omenirii si subjugarea populatiei globului este un fenomen real si nu in ultimul rand, gretos. Oamenii politici se vand cu dezinvoltura, isi vand tarile, sufletele,  totul pentru a beneficia de sprijinul ocultei internationale in lupta pentru putere in tarile lor. Pupincurismul atinge cote demne de dispret. Aici as mentiona si atitudinea presedintelui nostru Basescu Traian vizavi de crearea Statelor Unite ale Europei, de vanzare a aurului romanesc, de indatorare a tarii la FMI si toate celelalte atitudini slugarnice care il caracterizeaza iar pe noi ne inrobesc.

In contrast cu aceasta pozitie, am apreciat intotdeauna rezistenta si atitudinea critica, realista a presedintelui ceh Vaclav Klaus privitoare la pierderea independentei statelor si a regimului de ocupatie impus de UE. "Uniunea Europeana s-a transformat intr-un proiect nedemocratic si elitist, comparabil cu dictaturile comuniste din Europa de Est care interziceau opiniile diferite" spunea acesta in fata parlamentului european in 2009, in timp ce parlamentari paraseau sala in semn de protest(!) fata de rostirea adevarului. El a refuzat sa amplaseze steagul UE deasupra sediului presedintiei cehe, afirmand ca tara sa nu este o provincie a UE. Tot in 2009 la Davos, Vaclav Klaus a declarat(pe buna dreptate) că încălzirea climatică nu există. Mai mult, potrivit lui Klaus, cei care luptă să o combată, ca Al Gore, ameninţă libertăţile.

Acum cateva zile, presedintele ceh declara in cadrul unui forum in Austria: "Mai întâi, Viena a domnit peste noi timp de trei secole, apoi Berlinul. Apoi, au urmat cele patru decenii sub dominația Moscovei, şi apoi zece ani de libertate. Acum avem Bruxelles-ul" si ca "Europenii ar trebui să coopereze şi să trăiască împreună, dar că acest lucru trebuie să aibă loc prin intermediul cooperării bilaterale între guverne, decât prin „supernationalism”".

O atitudine demna a unui om politic adevarat, nicidecum o paiata corupta si umflata de whisky.

Tânărul bogat

Cuvântul acestei Evanghelii este surprinzător, dar şi foarte emoţionant, iar dacă nu este cercetat în adâncime, ne poate duce la o mare descurajare, aşa cum s-a întâmplat cu Apostolii care erau de faţă. Scena este descrisă de cele trei Evanghelii sinoptice (Matei 19, 16-26; Marcu 10, 17-27).

Domnul se află la sfârşitul vieţii Sale pământeşti şi Îşi începe urcarea către Ierusalim. Tocmai i-a binecuvântat pe copii. Atunci vine un om care îngenunchează înaintea Lui şi Îi pune o întrebare fundamentală: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. Întrebarea este una de căpătâi şi este bine pusă. Este întrebarea pe care trebuie să şi-o pună orice om pe acest pământ.

Prima reacţie a Domnului este tulburătoare: „Pentru ce Mă numeşti bun? Bun este numai Dumnezeu”. Totuşi, Iisus Domnul este Dumnezeu. Trebuie să amintim mai întâi că purtarea Domnului nu este niciodată de natură psihică sau sentimentală: El vorbeşte şi se poartă mereu după Adevăr, pentru că El este Adevărul. Nu vorbeşte niciodată pentru a face plăcere oamenilor, cum ni se întâmplă nouă adesea. Apoi, în ceea ce priveşte înţelesul, trebuie să subliniem că El pune pe de-a-ntregul bunătatea în seama lui Dumnezeu Tatăl, Care este izvorul a toată bunătatea, fiindcă El, Fiul, a venit pe pământ pentru a arăta pe Dumnezeu, iar El Însuşi, deşi este Dumnezeu, păstrează o înfăţişare omenească „normală”. Ca om, Domnul pune toate în seama lui Dumnezeu. Ca Fiu, pune toate în seama Tatălui Său. În toate, Hristos se arată fără greşeală.

Tânărul acceptă asprimea Domnului. Apoi Domnul răspunde la întrebarea lui, iar acest răspuns poate părea banal. Citează cele zece porunci, legea lui Moise, dar nu în întregime şi nu în ordinea oficială, canonică, şi în chip curios, lasă de-o parte prima poruncă, despre care va spune El Însuşi că este cea mai mare. Face astfel probabil din pedagogie, pentru că această poruncă o va arăta tânărului bogat în alt chip: îl va aduce la ea prin experienţă duhovnicească. Tot ceea ce Domnul citează din Decalog, priveşte legătura cu aproapele şi s-ar putea rezuma astfel: poartă-te bine cu ceilalţi, nu face niciun rău (urmarea va arăta că aceasta este, de fapt, măsura duhovnicească a tânărului).

Tânărul răspunde cu o simplitate înduioşătoare: am făcut toate acestea dintotdeauna („Toate acestea le-am păzit încă din tinereţele mele”). Răspuns uluitor! Câţi oameni pot răspunde astfel? Foarte puţini. Se petrece atunci ceva cu adevărat excepţional în Evanghelie, care nu este raportat decât de către Sfântul Evanghelist Marcu, adică de Petru, care a fost de faţă: „Şi Iisus a privit la el cu dragoste”. Domnul admiră pe tânărul pe care îl are în faţă, pe care îl vede că se poartă după lucrurile lui Dumnezeu. Acest om este bun, chiar foarte bun, cu atât mai mult cu cât în ciuda bogăţiei sale şi a poziţiei sociale înalte, se poartă cuviincios, ceea ce este foarte rar. Dar iată că vrea mai mult. Aceasta este cheia povestirii. Vrea să ajungă, să meargă la el, acum, fără să mai aştepte.

Atunci Domnul Îşi schimbă radical felul de a-i vorbi: „Dacă vrei să fii desăvârşit …”. Nu e nicio legătură între bine şi desăvârşire. Binele este omenesc, desăvârşirea este dumnezeiască. Binele este folositor şi chiar necesar; desăvârşirea este gratuită, ca şi frumuseţea, ca şi fiinţa… Dacă vrei să fii desăvârşit, vinde tot ce ai şi dă săracilor, lasă tot şi urmează-Mi. Dăruieşte-ţi pe deplin viaţa, leapădă-te de tine, mori ţie şi urmează-Mă. Fă precum fac Eu pentru mântuirea lumii. Poartă-te ca Dumnezeu: fii după asemănarea lui Dumnezeu.

Dar tânărul nu poate, pentru că este „foarte bogat”. Şi pleacă întristat. Trebuie să insistăm asupra unui punct: Domnul nu-i ceruse să spună ce face. Nu-l chemase să fie unul dintre ucenicii Săi. Îl găsea bine aşa cum era. Ştia că nu putea face mai mult. Voinţa liberă a tânărului l-a făcut să aspire la mai mult. A cerut „totul”. Iar Domnul i-a spus: atunci trebuie să dai totul. Tânărul nu şi-a dat seama că nu putea să facă aceasta, că era peste puterile sale.

E o poveste care ne priveşte pe toţi. Suntem uneori şi noi aşa: în anumite momente de entuziasm, când harul e puternic, palpabil, ne vedem deja ajunşi aproape de el, am vrea să-l atingem pe dată, fără să ne dăm seama de limitele noastre. E o diferenţă importantă între intenţie, cea bună, şi puterile noastre, măsura noastră. De altfel, Dumnezeu nu ne cere asta: El ne cunoaşte limitele. Trebuie să fim economi cu noi înşine.

În Evanghelie, nimic nu arată că omul acesta era tânăr, dar Tradiţia vorbeşte mereu de „tânărul bogat”. Aceasta probabil pentru că purtarea lui este copilărească, simplă, spontană, cu părţile bune şi rele ale tinereţii. Aleargă către Hristos, îngenunchează, pune întrebări (cu îndrăzneală), apoi răspunde cu simplitate. Şi vrea totul. Aceasta este tinereţea.

Dar când suntem tineri, vrem mai mult decât putem: nu avem încă maturitatea, perspectiva.

Domnul spune atunci un cuvânt aspru, care este morala poveştii, şi care va descumpăni profund pe apostoli: „Cât de greu vor intra cei bogaţi în împărăţia lui Dumnezeu!” Apostolii sunt zdrobiţi, pentru că tânărul are o măsură înaltă, şi îşi spun unul altuia: dacă cineva ca acesta nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, cine va putea intra? Nu au deosebit încă între „bine” şi „desăvârşit”. Când Duhul Sfânt va coborî peste ei şi când vor suferi mucenicie pentru Numele lui Hristos, vor înţelege ce este a deveni „desăvârşit”.

Pentru a intra în Împărăţie trebuie să trecem prin uşa cea strâmtă (aceasta este „urechea acului”): să renunţăm la tot, şi mai întâi la noi înşine, să murim la toate. Adevărata noastră bogăţie – şi singura – este Dumnezeu. Domnul nu osândeşte bogăţia în sine, dar pune problema naturii bogăţiei şi a scopului ei („ce” bogăţie am sau vreau să am, „pentru ce” şi mai ales „pentru cine”?). Dacă vinzi toate pentru a le da săracilor, „vei avea comoară în Ceruri”, spune El tânărului: vei părăsi bogăţiile văzute pentru a dobândi bogăţia cea dinlăuntru, care este a fi după asemănarea lui Dumnezeu, a te purta asemenea Lui. La fel a spus şi prin pilda bogatului nesăbuit, ţelul este să ne facem „bogaţi pentru Dumnezeu”.

Dar cea mai mare parte a oamenilor nu pot face acest drum decât treptat, nu pe loc. Doar marii asceţi îl pot face dintr-o dată. Apostolii sunt „uimiţi”, „uluiţi”, descumpăniţi şi spun unul către altul: „atunci cine poate să se mântuiască?”

Domnul vede tulburarea lor şi spune atunci un cuvânt de nemaipomenită nădejde: nimic nu e cu neputinţă lui Dumnezeu („cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”). Ceea ce voi nu puteţi face, Dumnezeu va face în voi. Domnul poate face cămila mică şi urechea acului uriaşă! De altfel, Domnul nu a spus: este cu neputinţă, ci „mai lesne este a trece o cămilă... decât să intre bogatul ...”.

Uşa nu este închisă, căci toate sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Pr. Noël TANAZACQ

sursa

Un petic de Athos ll

Un petic de Athos

Nici o imagine nu poate descrie adevarata frumusete a Muntelui Sfant Athos, gradina Maicii Domnului. Dar nici cuvintele. De aceea sfatuiesc pe toata lumea sa faca un pelerinaj la Sfantul Munte. Dumnezeu sa v-ajute!

O mica pauza

Imi cer scuze prietenilor si cititorilor, dar am simtit si simt nevoia unei scurte pauze. Ne reintalnim in cateva zile. Va doresc toate cele bune si vacanta placuta! Bunul Dumnezeu sa fie cu voi!

Duminica a 10-a dupa Rusalii - Vindecarea lunaticului

Şi mergând ei spre mulţime, s-a apropiat de El un om, căzându-I în genunchi, Şi zicând: Doamne, miluieşte pe fiul meu că este lunatic şi pătimeşte rău, căci adesea cade în foc şi adesea în apă. Şi l-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l aici la Mine. Şi Iisus l-a certat şi demonul a ieşit din el şi copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte!

Ev. Matei 17, 14-23

Despre puterea rugaciunii si a credintei se vorbeste si in Evanghelia ce s-a citit astazi, in care se spune cum a vindecat Mintuitorul un copil demonizat. Copilul a fost adus de tatal sau la ucenici, dar acestia n-au putut sa alunge duhul rau din el. Iar daca a coborit Domnul de pe Muntele Tabor, tatal copilului a ingenunchiat la picioarele Lui si a zis: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si greu patimeste; ca de multe ori cade in foc si de multe ori in apa. Si l-am adus la ucenicii Tai, dar n-au putut sa-l vindece... (Matei 17, 14-16).

Vedeti ce greu se vindeca un om epileptic, stapinit de duh necurat? Ca daca nici Apostolii n-au putut sa vindece acest copil demonizat, cu atit mai greu vor reusi preotii sa vindece pe cei stapiniti de diavoli, si mai ales pe cei robiti de patimi grele. Diavolul obisnuieste sa-l arunce pe cel epileptic uneori in foc, alteori in apa, ca sa-l omoare si sa ne amageasca a crede ca nu el, ci apa si focul l-au ucis. Dar asupra sufletului celui bolnav, vrajmasul nu are nici o putere. Insa pe cei robiti de patimi cumplite, precum: necredinta, mindria, minia, betia, desfriul si uciderea, oare nu-i chinuiesc diavolii mai rau ca pe cei epileptici?

Nu vedeti pe unii ca acestia cum ii chinuiesc patimile, cum se aprind ca de foc de patima miniei, a desfriului, a mindriei si a razbunarii, patimi ce stapinesc astazi toata lumea? Sau pe cei betivi si nepasatori de a lor mintuire, nu vedeti cum ii arunca diavolul in apa necredintei si a nesimtirii sufletesti? Unii ca acestia, chiar daca le vorbesti de rai, ei nu-l doresc. Iar daca le spui de boli grele, de moarte si osinda iadului care ii asteapta din cauza pacatelor facute, ei nu se cutremura, nici nu vor sa le paraseasca prin pocainta, caci pacatele vechi, adica patimile intuneca si orbesc mintea si omoara sufletul si constiinta oamenilor. Sa ne fereasca Dumnezeu de o asemenea orbire si moarte sufleteasca.

Milostivindu-Se Domnul de suferinta copilului, i-a zis tatalui sau: "Aduceti-l aici la Mine". Apoi certind demonul, duhul rau a fugit, "iar copilul s-a facut sanatos din ceasul acela". Apropiindu-se ucenicii de Hristos, L-au intrebat: Pentru ce noi n-am putut sa scoatem pe demon?... Pentru necredinta voastra! a raspuns Mintuitorul. Ca acest neam de demoni nu iese decit numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 19-21).

Din aceste cuvinte vedem ca Domnul mai intii cheama pe cel bolnav la Sine. Daca toti se feresc si chiar fug de cei bolnavi, Fiul lui Dumnezeu ii cheama la El, ii mingiie, pune miinile peste ei si ii vindeca atit pentru credinta bolnavilor, cit si pentru credinta rudelor si a celor ce ii aduc la El. Fara credinta tare in Dumnezeu, nimeni nu se vindeca si nu se poate face nici o minune. Dumnezeu cere si colaborarea noastra. El revarsa peste noi harul, mila si iertarea, iar noi trebuie sa-i aducem credinta noastra, smerenia si pocainta. De aceea a si raspuns ucenicilor ca din cauza necredintei lor n-au putut sa vindece copilul. Apoi spune Domnul ca diavolii se scot din oameni si patimile se scot din inimile noastre "numai cu rugaciune si cu post".

Vedeti ce mare este puterea credintei ajutata de rugaciune si de post? Toate trei la un loc fac nenumarate minuni si vindecari, iar una fara alta nu aduc niciodata roade, nici nu ni se implinesc cererile. La orice cerere a credinciosilor, trebuie atit din partea lor, cit si a preotilor slujitori aceste trei virtuti obligatorii: credinta, rugaciune si post. Ba celor bolnavi li se mai cere si spovedanie generala, cu pocainta si hotarire de a nu mai pacatui.

Cea mai grea boala nu este cea trupeasca, ci cea sufleteasca, pentru ca pierde si trupul si sufletul. Cea mai grea demonizare a omului nu este epilepsia, care chinuieste numai trupul, ci este inrobirea omului de patimi ucigatoare de suflet. Un om stapinit de betie si desfriu este un om posedat de diavoli. Pentru aceea este mai greu de vindecat un betiv, un desfrinat, un ucigas, sau un om stapinit de ura, de lacomie, invidie, decit un om chinuit de un duh necurat, cum este copilul din Evanghelia de astazi.

Intristarea noastra este ca, astazi, numarul credinciosilor tineri si batrini stapiniti de asemenea patimi este cu mult mai mare ca odinioara. Inclinarea oamenilor tot mai mult spre betie si desfriu, spre necredinta si grupari sectare, spre egoism, divort si ucidere ne ingrijoreaza din ce in ce mai mult. Ba acest fenomen se extinde mai ales in rindurile celor tineri, in ultimii ani, prin filmele de groaza care duc la crima si filmele imorale care imping, in masa, la pacate pe atitia tineri care cad prada acestor droguri diabolice, straine de sufletul, de credinta si cumintenia neamului nostru.

Dumneavoastra, frati crestini, in calitate de fii ai Bisericii lui Hristos, de parinti, de frati si educatori de copii, aveti mare grija cum va cresteti copii pe care vi i-a dat Dumnezeu! Nu-i ucideti inainte de nastere prin avort, nici dupa nastere prin sminteala si lipsa de educatie religioasa! Nu-i lasati prada betiei, necredintei si desfriului la virsta tineretii! Sint copiii dumneavoastra, dar sint si copiii lui Hristos, care ne zice: Lasati copiii sa vina la Mine! (Luca 18, 16). Aveti grija de copiii ce vi i-a dat Dumnezeu! Vom da impreuna greu raspuns pentru ei, pentru fiecare suflet pierdut, furat, ucis de diavolul.

Duceti-i regulat la biserica, la rugaciune, la spovedanie, la Sfinta Impartasanie. Puneti-le la indemina carti crestinesti de zidire sufleteasca si scapati-i de desfriu si necredinta.

Rugam pe bunul Dumnezeu sa ne izbaveasca pe toti de cursele cele cumplite ale diavolilor ucigasi de oameni. Amin.

Parintele Ilie CLEOPA

Trădare fara perdea

Charles de Gaulle spunea: "În politică este necesar fie să îţi trădezi ţara, fie electoratul. Prefer să-mi trădez electoratul". Si a fost sanctionat de catre alegatorii francezi.

Ai nostri conducatori sunt ceva mai "speciali", trădeaza si tara si electoratul. Si nu pătesc nimic. Deocamdată "mămăliga" nu explodează.  Istoria Romaniei este plină de trădări si trădatori, de răsturnari de domnii, de inchinari la turci, de asasinate. Dupa marii tradatori al secolului 20, Pacepa, Răceanu, Răută, iata ca se profilează un nou tip de trădatori, deloc subversivi, deloc speriati, care nici măcar nu se mai feresc sa se exprime impotriva propriei tari. Ba chiar bravează cu trădarea lor.

Aici mă refer in special la Băsescu Traian, care doreste o cedare a independentei tărilor in favoarea Europei desfranate."Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară" a spus Traian Băsescu la o reuniune a studentilor din diaspora. Tot el a mai spus ca proiectul Rosia Montana trebuie facut. De ce?

Pai atunci pentru ce au luptat inaintasii nostri? Pentru ce au murit milioane de romani in razboaie pentru apărarea gliei romanesti? Ca noi sa dam tara gratuit mizerabililor care conduc Europa si nu numai? Ca deciziile privind viata, soarta si viitorul nostru sa le ia inchinatorii la diavoli? Dispari Traian Băsescu, dispari in iadul istoriei!

PS. In orice tară normală, Basescu ar fi fost anchetat si judecat pentru trădare, pentru subminarea economiei nationale, pentru coruptie. Istoria a aratat ca roata se poate intoarce oricand, asa ca trebuie doar sa ne inarmăm cu răbdare.

A fost odata o industrie

Astazi am vizitat o locatie, candva mandrie a industriei alimentare romanesti. S-a vandut la pret de nimic clientelei politice(proprietarul se visa mare parlamentar) si s-a impartit pe spatii de depozitare dezolante. Vezi mai jos:

Un drum de cosmar

Ajun de sarbatoare. Telefon de la Viena. A doua zi trebuie sa ajung acolo intr-o chestiune. Am de ales: tren sau autocar(masina mica tocmai am vandut-o). Optez pentru autocar.  Cea mai proasta alegere.

Merg la Atlassib, cumpar bilet. Sunt incasat cu 5 euro in plus, desi nu facusem rezervare(care se plateste). Autocarul vine cu 3 ore intarziere. Unul din soferi, sa-l numim Bolek, opreste masina prin centru unui oras si cauta paine. Gaseste dupa 20 de min. Plecam. Iesim din tara pe la Turnu. Nu inainte de a cere Bolek bani calatorilor pentru a mitui vamesii. Pentru care motiv? Unii au platit. Eu refuz. Vama este aranjata clar. Nimeni nu controleaza nimic. Tigarile sunt in siguranta. Facem un ocol considerabil pana intram in autostrada de Budapesta. De ce? Nu stie nimeni. Opreste si preda ceva. Continuam drumul. Desi e plina autostrada de opriri curate, cu toalete gratuite, soferul alege sa oprim in cele mai mizerabile. WC-uri cu plata. Desi autocarul are toaleta proprie, nu este nimeni lasat sa o  foloseasca.

Desi aveam 4 ore intarziere, inainte cu 20 de km de Viena Bolek mai face o pauza. Mi se ridica tensiunea. Ii explic putin rastit ca nu mai era necesara aceasta oprire si suntem in criza de timp. Jigodia cauta argumente si nu gaseste. Ma evita. Norocul sau a fost ca eram in zi de sarbatoare, altfel nervii imi cedau. Bolek are noroc. Isi bate joc de 50 de oameni. Se duce impreuna cu celalat sofer si isi iau dreptul de la angajatii localului din parcare.  Ah, era sa uit! Soferii au fumat in autocarul  SB-27-ATL tot drumul.

 Locul unde Bolek opreste si incaseaza.

 Bolek evita sa fie fotografiat.

Ajung la Viena disperat, intarziat si dezamagit. Intalnirea care trebuia sa mi se intample s-a anulat. Din cauza mea! Am ajuns prea tarziu. Niciodata, dar niciodata, nu voi mai urca intr-un autocar  Atlasib. O firma unde soferii par a face trafic cu tigari, sunt intelesi cu vamesii(la vedere, nici macar nu se ascundeau), iau bani si de la calatori pentru matrapazlacurile si coruptia lor, dar si parcheaza acolo unde primesc ciubucuri grase. Nu mai vorbesc de mizeria de autocar, nematurat, plin de praf si cu geamurile patate.

Bolek, ramai cu bine, zdreanta mica! Adio Atlassib!

Totul pentru noi!

Dispret si ura. Asta razbatea din cuvintele lui Sebastian Lazaroiu, ministrul muncii, la adresa oamenilor necajiti, nenorociti de insasi politica antiromaneasca si  distructiva a PDL-ului. Oameni care au "tupeul" sa ceara ajutorul statului, asa-zisii asistati sociali. Acesta "stie" ca multi se prefac ca sunt amarati, cand ei de fapt duhnesc a fericire si bunastare. Sper ca nu ati uitat cum PDL-ul le dadea de la pixuri, galeti, tricouri si pana la pachete cu alimente acestor "asistati" pentru a sti cum sa voteze.

Sebastian Lazaroiu preia de fapt ura si dispretul lui Basescu fata de romani, la fel ca tot partidul lor. "Totul pentru tara" era o deviza patriotica celebra in perioada interbelica, ulterior transformata in partid politic. Partidul de la guvernare s-ar putea cu usurinta transforma in "Nimic pentru tara, totul pentru noi".

Nu stiu daca ati observat, dar PDL-ul seamana tot mai mult cu un sindicat sau o fratie a crimei. Faptele acestui guvern pot fi usor identificate ca genocid, asasinate in masa. Nici macar un pedelist dintre cei care ies la rampa cu declaratii nu vorbeste despre dragoste fata de oameni, despre ajutorul pe care trebuie sa-l dam semenilor. Nici o masura, nici macar una mica, nu a fost luata in folosul oamenilor, in toti acesti ani. Nici o destindere, nici o vorba buna. Nici macar compasiune pentru cei care-si cauta alinarea prin spitale, policlinici, azile. 

Desi sunt sceptic, imi place sa ma amagesc cu ideea ca romanii vor pune in practica intr-o buna zi cuvintele lui George Cosbuc: " Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa Nici în mormânt!"

Catedrala Ortodoxa Romana din Varset(Vrsac)

Biserica frumoasa, slujba impresionanta, cor deosebit, oameni minunati. Asta am gasit Duminica la slujba de la Catedrala Ortodoxa Romana din Varset, Serbia.

Schimbarea la Fata a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului Nostru Iisus Hristos

Iisus Hristos ne-a aratat o alta cale de urmat, care duce la fericirea vesnica, dincolo de mormant. Si aceasta cale este trairea cu adevarat a unei vieti crestinesti, ce se poate dobandi numai printr-o schimbare totala a comportarii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos a venit sa schimbe fata lumii; sa ne schimbam deci si noi viata. Sa lepadam ura, mania, rautatea, desfranarea, minciuna, betia, lenevirea si celelalte patimi. Sa ne facem oameni noi, plini de dragoste, bunatate, mila, plini de pacea unei adevarate trairi crestinesti. Si pentru o asemenea schimbare sufleteasca este nevoie sa mergem oare asa de departe, pana la Taborul Galileii? O, nu! Este prea greu pentru noi. Dar Mantuitorul nostru a inaltat pretutindeni cate un Tabor duhovnicesc. Acestea sunt sfintele biserici si inimile noastre. Pe aceste doua dumnezeiesti altare Iisus Hristos intotdeauna se jertfeste, Se rastigneste, ni Se daruieste, plin de bunatate, de dragoste, de lumina divina. (…)

Dar Dumnezeu Tatal ne-a poruncit pe muntele Tabor: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit (…) pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 17, 5). Asadar, daca voim sa ne asculte Dumnezeu, trebuie sa-l ascultam si noi. Daca voim sa Se schimbe Dumnezeu spre mila, sa ne schimbam si noi spre dragoste si ascultare… Daca voim sa ne auda Iisus Hristos, sa-L auzim si noi cand ne invata. Putin aluat toata framantatura o dospeste. Putina silinta de tot darul se impartaseste. Dar cel mai greu de convins, cel mai greu de schimbat este omul. El nici din dragoste, nici de varga, nici de frica mortii nu se hotaraste odata sa rupa legatura cu pacatul.

Toate zidirile asculta fara gres de Ziditorul lor. Ele cunosc vremea sosirii si plecarii lor, vremea hranei, a cantarii si a tacerii lor. Numai omul vrea sa traiasca in neoranduiala. Pasarile cerului se inteleg fara grai omenesc. Fara stiinta de carte si calendar, ele stiu cand trebuie sa plece in tarile calde. Se aduna din timp, se sfatuiesc, apoi, luandu-si ramas bun de la cuiburile lor, se pierd spre zarile albastre. Firul de grau cunoaste si el vremea lui. Din vreme incepe a se ingalbeni sub razele soarelui, apoi smerit isi pleaca spicul ingreuiat de boabe si asteapta secera sa-l taie. Codrul cunoaste si el timpul toamnei si din vreme isi schimba vesmantul verde in altul de reculegere. Numai noi, oamenii nu vrem sa ne schimbam din starea noastra, din trairea noastra pacatoasa. 

Iisus Hristos este gata sa ne dea tot ce dorim, tot ce ne trebuie. Dar mai intai asa ne raspunde: Schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu. Sa lasam noi mania, ura si razbunarea si va lasa si El mania Sa asupra noastra. Traiti voi in unire si adevarata dragoste, si va va primi intru dragostea Sa. Sa facem mila cu cei saraci si sarmani si va face si El mila cu sufletele noastre. Sa parasim toata desfranarea si uciderea de fii, si va lua de la noi bolile, saracia si toata lacrima din ochi. Sa scoatem din inimile noastre zavistia, minciuna, pofta, betia si tot pacatul si ne va da ploaie la vreme, izvoare de apa, vanturi line, tihna in casa si paine pe masa. Deci: Lasati voi si voi lasa si Eu; schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu. Asa ne graieste Multmilostivul Dumnezeu..

Parintele Iachint al Putnei

A plecat "groparul"

Cseke Atilla a luat decizia de a lăsa poporul roman in pace. Ticălosul si-a dat demisia. Groparul sistemului de sănătate romanesc pleacă injurat, huiduit, urmarit de blestemele sutelor, miilor de romani care au murit in lipsa unei asistențe medicale adecvate. Ii doresc să-l ajungă dreptatea lui Dumnezeu!

PS. Din pacate, postul de ministru al sanatatii va fi ocupat tot de un ungur.

Portia de umilinta

Pedepsirea dusmanilor Noii Ordini Mondiale este un act obligatoriu si neaparat doar insotit de umiliri josnice. Imi amintesc procesul si executia sotilor Ceausescu, pedepsirea Serbiei bombardata in zi de mare sarbatoare ortodoxa, procesul si moartea lui Milosevic, procesul lui Karadjic, miscarile orchestrate din nordul Africii, din Siria. Umilirea conducatorilor, dar si a popoarelor.

Astazi am vazut la CNN fragmente din simulacru de proces care a inceput la Cairo, unde fosti conducatori sunt tinuti in custi care amintesc de umilirea lui Baiazid de catre Timur-Lenk. Lasand la o parte politica interna, dictatoriala sau nu, daca e sa luam mai multe surse, politica externa a Egiptului a ajutat la mentinerea pacii si stabilitatii in Orientul Mijociu. Care este motivul adevarat al debarcarii lui Mubarak de catre aliatii sai vestici, dar si de catre Israel? Pentru ca, sa fim cinstiti, fara voia acestora nu s-ar fi intamplat niciodata nimic in Egipt. Daca libienilor vor sa le fure petrolul, ce vor de la egipteni? Sub pretextul unui val de miscari asa-zise eliberatoare se ascunde declansarea razboiului impotriva Iranului, adevarata miza?

PS. In 1989 Ceausescu nu a avut sustinatori care sa lupte in strada pentru el, in vreme ce in Egipt lumea este impartita in tabere pro si contra Mubarak care se bat in orase. Coroborata cu alte date, nu cred ca "dictatura" lui Mubarak a fost foarte apasatoare. Asa cum in Turcia armata a fost implicata in viata politica in sensul ca a blocat ajungerea la putere a fundamentalistilor islamici, asa si guvernul Mubarak a oprit partidele islamiste. Dar acum Fratia Musulmana are cale libera.

Inapoi in sclavagism

Toata mass-media a fost sufocata zilele astea de titluri ca "America in pericol", "Retrogradarea ratingului Americii", "Falimentul SUA", "Incapacitate de plata", etc.

Dar nu, SUA s-a "salvat" in ultima clipa, Senatul american aproband ridicarea plafonului de indatorare. America se poate indatora in continuare, poate purta razboaie, tiparnita privata a Federal Reserve Bank poate porni. Bietii americani. Multi dintre ei nu inteleg ca tara lor nu le mai apartine de foarte mult timp. Dar sa nu radem de ei pentru ca si frumoasa, bogata si eterna Romanie a fost vanduta. Iar noi, in loc sa ne aparam neamul si bogatia, ne aparam saracia. Aia nu ne-o cumpara si nu ne-o fura nimeni!

America este un parazit pe spinarea economiei mondiale

Statele Unite traiesc peste posibilitatile lor financiare, "ca un parazit pe spinarea economiei mondiale", iar dominatia dolarului in tranzactiile globale este o amenintare la adresa stabilitatii pietelor financiare, a declarat presedintele rus Vladimir Putin.

"Gratie monopolului exercitat de dolar, SUA reusesc sa transfere o parte din problemele lor pe spatele economiei mondiale", a spus liderul de la Kremlin, citat de Reuters. "Daca la ei are loc o disfunctionalitate de sistem, ea afecteaza pe toata lumea. Tari ca Rusia si China isi tin in dolari o parte semnificativa din rezervele valutare. Ar trebui sa existe si alte monede de rezerva", a apreciat Putin, aflat intr-o tabara de vara a tineretului pro-Kremlin(sursa).

Ce mai fac romanii pentru bani

Una dintre bauturile mele preferate a fost Riesling-ul de Jidvei, baut ca sprit de vara, adica in combinatie cu apa minerala.

Din pacate, documente greu de tăgăduit - pentru că provin de la două laboratoare prestigioase, din Franţa şi din România -, aflate deja la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, relevă faptul că probe prevelate din mai multe sorturi de vin de Jidvei scot la iveală surprize de proporţii. Este vorba despre încălcări ale normelor de producere a unor vinuri superioare ale căror analize relevă prezenţa alcoolului de origine neviticolă, precum şi a apei exogene în compoziţia. Respectivele analize izotopice, interpretate de două laboratoare din România şi Franţa, demonstrează că licorile se produc cu încălcarea normelor în vigoare. Adică, pe înţelesul tuturor, s-a adăugat zahăr din sfeclă în procesul de fabricaţie a vinului, precum şi apă chioară.(sursa).

Intotdeauna m-am intrebat cate "milioane" de hectare detin Cotnariul, Jidveiul si Murfatlarul  pentru a vinde in nestire atat pe piata interna dar si externa milioane de hectolitri de Grasa, Riesling, Premiat, Sauvignon Blanc sau Noir etc? Stiu sigur ca aceste mari firme cumparau masiv must din Ungaria, Bulgaria si Grecia, pe care probabil il "adapteaza" la gustul specific tipului de vin cerut de piata. Si cred ca zvonul cu pastilele si amelioratorii care concura la calitatea vinurilor nu este doar o legenda, ci un fapt real.