joi, 15 ianuarie 2009

LUCEAFARUL


Acum vreo 30 de ani, un poet mustacios, cu favoritii mari si-un par incrancenat ne tot spunea o poveste, cum ca a fost odata ca niciodata o tara frumoasa la o margine de mare, cu oameni simpli pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, sau mai simplu: ciobani şi plugari, si care spuneau niste poezii seara: "Mioriţa" şi "Luceafărul" şi "Scrisoarea III". Din cand in cand isi aparau tara. Era un tanar care vorbea cu ei, cu ochii mari ce-i intreba ce se tot leagana fara vant. Erau pasari, tei si nouri. Si cum astea toate trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus Eminescu. Marin Sorescu preluase povestea asta din istoria secolului al XIX-lea si ne-a rugat s-o spunem mai departe copiilor nostri. Sa nu tinem cont de dusmanii lui Eminescu, care erau si ai Romaniei. Sunt si acum. Din pacate pentru ei, Eminescu nu mai poate muri. Acum e Luceafar!

4 comentarii:

CaTaZX spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ion de la Chiuiesti spunea...

Da, sunt batran si ortodox.

CaTaZX spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Ion de la Chiuiesti spunea...

Da, este iesirea spre, sau intrarea dinspre Magoaja. Salutari mamei d-tale cu respect. Faptul ca merge la biserica si ca citeste carti ortodoxe e un lucru minunat pe care ar trebui sa-l faca toata lumea. Dar in vremurile astea tulburi, e de admirat. Cat despre informatiile pe care mi le ceri, daca voiam sa fie publice, le faceam cunoscute pe blog. Trebuie sa gasesti o alta modalitate in a-ti fi comunicate datele. Fa un efort. Asta doar pentru doamna care este mama ta.