Unirea poporul a făcut-o

Visul milenar al românilor de a trăi uniţi într-un singur stat, realizat pentru o clipă la 1600 de Mihai Viteazu, a căpătat la mijlocul secolului XIX o dimensiune europeană. Pe fondul războaielor nesfârşite dintre imperiile Habsburgic, Otoman şi Ţarist, între care erau prinse ţările române ca într-un cleşte monstruos cu trei fălci, marile puteri europene precum Franţa, Anglia, Prusia, se gândeau la crearea unui stat-tampon între acestea, format din principatele dunărene Moldova şi Ţara Românească (Valahia), în special pentru protejarea gurilor Dunării, importantă rută navală şi comercială. Însă otomanii şi austriecii se împotriveau, fiecare văzând într-un stat român unit un pericol. Pentru a da o justificare democratică demersului lor, marile puteri au dispus consultarea populaţiei din cele două ţări române privitor la dorinţa lor de unire, prin adunări ad-hoc în care să fie reprezentate toate categoriile sociale. În urma lucrărilor şi hotărârilor adoptate de aceste adunări, a fost limpede pentru toată Europa că românii îşi doresc să trăiască uniţi într-un singur stat. Însă jocurile politice europene erau încurcate şi pentru a nu leza foarte mult interesele Turciei şi Austriei, dar şi pentru a duce la îndeplinire obiectivul geostrategic de la gurile Dunării, marile puteri europene au hotărât prin Convenţia de la Paris din 1858 o unire formală a principatelor române. Acestea urmau să aleagă fiecare domn propriu, vor avea guverne diferite şi armată separată, singurul element comun fiind o Comisie legislativă cu sediul la Focşani, care va pregăti legi unice pentru ambele principate.

Adunarea electivă de la Iaşi, influenţată decisiv de poziţia unionistă a marilor patrioţi Mihail Kogălniceanu, Costache Negri şi Vasile Alecsandri, a ales în data de 5 ianuarie 1859 ca domn al Moldovei pe Alexandru Ioan Cuza. Urma ca la 24 ianuarie 1859 să fie ales noul domn al Ţării Româneşti. Sub presiunea populaţiei din Bucureşti şi din împrejurimi, mobilizată de unioniştii munteni precum Vasile Boerescu şi C.A. Rosetti, Adunarea electivă a Ţării Româneşti îl alege tot pe Al. I. Cuza domn, reuşindu-se astfel impunerea unui singur domnitor în ambele principate. Deşi rezultatul votului nemulţumi pe unele din marile puteri europene, împăratul Franţei Napoleon al III-lea reuşi să impună respectarea voinţei românilor.

Al. I. Cuza se dovedi a fi un principe priceput şi devotat neamului său. În cei 7 ani de domnie a implementat în Principatele române instituţii moderne, aşa cum era în vestul Europei. A unificat Guvernul, armata, justiţia, administraţia şi legislaţia. Deşi era moldovean, a impus Bucureştiul ca singură capitală a ţării (1861) şi a schimbat numele statului din Principatele Unite în România (1862). Anii care au urmat au fost plini de iniţiative social-economice, culturale şi politice moderne: secularizarea averilor mânăstireşti, reforma agrară, învăţământul obligatoriu de 4 ani precum şi alte măsuri care au scos România din feudalism şi au înscris-o definitiv pe calea democraţiei şi modernităţii.

Unirea de la 24 ianuarie 1859 a fost primul pas al făuririi statului naţional unitar român. Ea a fost o premisă a Marii Uniri din 1918 şi stă ca piatră de temelie pentru România de azi şi pentru idealul unităţii naţionale a românilor de acum şi din viitor.

Sursa:aradon